Ne vorbesc părinții Bisericii

Mirenii spun: “Fericiți sunt cei care trăiesc în palate și au toate înlesnirile“. Dar însă fericiți sunt cei care au izbutit să-și simplifice viața și s-au eliberat din lațul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabă al multelor greutăți, și au scăpat de acest stres înfricoșător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu își simplifică viața, se chinuiește, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.

Încă și la mireni insist mult asupra simplității, pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuință și îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare și nevoință. Strig mereu: “Simplificați-vă viața, și stresul va fugi“. Cele mai multe divorțuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri și astfel se amețesc. Lucrează amândoi, tata și mama, și își lasă copiii de izbeliște. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divorț fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă și-ar simplifica puțin viața, ar fi și odihniți, și veseli. Acest stres este o catastrofă.
Odată mă aflam într-o casă foarte luxoasă. Discutând cu stăpânii ei, aceștia mi-au zis: „Noi trăim în rai, în timp ce alți oameni duc lipsă“. “Trăiți în iad“, le spun. “Nebune, în noaptea aceasta…“ , a spus Dumnezeu bogatului. Daca Hristos m-ar întreba: “Unde vrei să trăiești, într-o pușcărie sau într-o casă ca aceasta?“, eu aș răspunde: “Într-o pușcărie întunecată“, pentru că pușcăria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfinții mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat în crăpăturile pământului, mi-ar aminti de călugărie. Pușcăria ar semăna puțin și cu chilia mea, și m-aș bucura. Dar casa voastră de ce mi-ar aduce aminte și la ce m-ar ajuta? De aceea pușcăriile mă odihnesc mai mult decât un salon lumesc, dar și decât o chilie frumoasă a unui monah. De mii de ori aș prefera să stau în pușcărie, decât într-o astfel de casă.

Odată, fiind găzduit în casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat să primesc un creștin înainte de a se lumina de ziuă, deoarece în altă vreme a zilei acela nu putea. Așadar, acel om a venit bucuros și slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Avea multă smerenie și simplitate și-mi cerea să mă rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani și avea șapte copii. Împreună cu familia lui mai stăteau și cei doi părinți ai săi; în total unsprezece suflete, care locuiau împreună într-o singură camera. Îmi spunea cu toata simplitatea pe care o avea: “Camera ne încape numai atunci când stăm în picioare, dar când trebuie să ne culcăm nu ne mai încape, este puțin strâmtă. Dar, slavă lui Dumnezeu, acum am facut un adăpost pentru bucătărie și am rezolvat-o. Părinte, noi cel puțin avem un acoperiș deasupra capului, în timp ce alții stau sub cerul liber“. Lucra ca tocilar. Locuia în Atena și pleca înainte de a se lumina de ziuă ca să ajungă la Pireu, unde lucra. Din pricina statului în picioare și a multelor drumuri avea varice, care îl deranjau, însă multa lui dragoste pentru familie îl făcea să uite durerile și suferințele. Mai ales se prihănea pe sine mereu și spunea că nu are dragoste, pentru că nu face fapte bune cum se cuvine unui creștin și lăuda pe femeia sa că face fapte bune, pentru că pe lângă copiii și socrii săi, de care avea grijă, mergea și lua lucrurile bătrânilor din vecinătate, pe care le spăla; le punea acestora casele în rânduială și le făcea și câte o supă. Pe fața acestui bun creștin se putea vedea zugrăvit harul dumnezeiesc. Avea înlăuntrul său pe Hristos și era plin de bucurie, iar camera sa era plină de bucurie paradisiacă. În timp ce aceia care nu au înlăuntrul lor pe Hristos sunt plini de neliniște. Chiar și numai doi oameni dintre aceștia să fie, nu încap nici în unsprezece camere. Pe când acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos în ei, încăpeau într-o singură cameră.

- Părinte, ne-a spus cineva că de doua ori nu și-a putut opri alarma mașinii, o dată pentru că a intrat o muscă și a doua oara fiindcă el însuși a intrat incorect în mașină.

- Viața lor este mucenicească, fiindcă nu își simplifică lucrurile. Cele mai multe înlesniri pricinuiesc greutăți. Mirenii se îneacă în mulțimea lucrurilor. S-au umplut de înlesniri peste înlesniri și și-au făcut viața grea. Dacă omul nu își va simplifica lucrurile, atunci o înlesnire îi va naște un nou șir de greutăți.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, și ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o mașinută mai mult decât oricare din părinții lor, atunci când își cumpără un Mercedes. Daca întrebi o fetiță: “Ce vrei, o păpușă sau un bloc de locuințe?“, vei vedea că îți răspunde: “O păpușă“. Așadar, copiii mici cunosc deșertăciunea lumii.

- Părinte, ce ajută mai mult pentru ca cineva să cunoască aceasta bucurie a cumpătării?

- Să prindă sensul cel mai adânc al vieții. “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu...“. De aici porneste simplitatea și orice înfruntare corectă a lucrurilor“.