Evanghelia zilei

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele: neguțătoriți cu ele până ce voi veni! Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând: nu voim ca acesta să domnească peste noi. Și, când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit. Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. Și i-a zis stăpânul: bine, slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți. Și a venit a doua, zicând: mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. Iar el a zis și acesteia: să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți. A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ștergar, că mă temeam de tine, pentru că ești un om aspru: iei ce nu ai pus și seceri ce n-ai semănat. Zis-a lui stăpânul: din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Și eu, venind, l-aș fi luat cu dobândă. Și a zis celor ce stăteau de față: luați de la el mina și dați-o celui ce are zece mine. Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. Zic vouă că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea. Și, zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim”.

Deși parabola din textul lucanic seamănă cu cea a talanților, în anul 1888, odată cu dezvoltarea domeniului numit critica textuală biblică de către J. Jülcher, s-a susținut că parabola ar fi „un rest” dintr-o pildă care ar fi fost numită Parabola pretendenților la tron.

Sigur, din punct de vedere istoric, întregul episod devine interesant, atunci când este contextualizat: Iisus a criticat pe bună dreptate adversarii Săi din toate timpurile și din toate locurile.

În epocă, celebra călătorie a lui Arhelau la Roma în anul 4 î. Hr., pentru a avea parte de confirmarea demnității regale moștenite de la tatăl său, Irod, a fost însoțită și de o „delegație a oponenților”. În final, sub presiunile evreilor, cezarul Augustus a fost convins să-i acorde lui Arhelau doar titlul de rege al Iudeii, în timp ce Irod Antipa a moștenit Galileea și Pereea. Parabola se potrivește în contextul în care Iisus urcă pentru ultima dată în Ierusalim ca Rege-Mesia, pentru a părăsi această lume, dar cu scopul de a se întoarce sub chipul Regelui și Judecătorului nemitarnic.

Din moment ce textul lucanic nu menționează niciun fel de pedeapsă îndreptată asupra celui de-al treilea slujitor, este clar că intenția teologică a Sfântului Luca a fost aceea de accentuare simbolică a modului groaznic în care vor sfârși oponenții Domnului Hristos.

Cu toate că documentele istorice îl descriu pe Arhelau sub chipul unui tiran cu o cruzime nemaipomenită, totuși, lipsesc documentele credibile privitoare la răzbunarea sa sângeroasă, cu toate că, în textele veterotestamentare sunt inserate momente de mare cruzime a regilor asupra oricăror rebeliuni, inculpații fiind executați pe loc (cf. 1 Regi 15, 33; 4 Regi 25, 7).

Mesajul este clar: creștinul implicat se va dovedi implicat în totalitate pentru Domnul Hristos, astfel că, în lipsa unor dovezi empirice ale imanentei Parusii, el se ostenește să rămână alături de Domnul având nădejde neclintită.

Pr. Claudiu-Ioan COMAN