Evanghelia zilei

„În vremea aceea aduceau la Iisus pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea. Zis-au cei ce ascultau: și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ție. Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru Împărăția lui Dumnezeu, și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viață veșnică”.

Într-o societate obișnuită cu a aduce pruncii înaintea bătrânilor și a cărturarilor pentru a li se citi rugăciuni de binecuvântare în Ziua Mare a Iertării. Mesajul, în acest context, este clar: Domnul Iisus Hristos avertizează adulții că ar face bine dacă ar putea să imite atât disponibilitatea, cât și receptivitatea naturală a copiilor, dacă vor să aibă accesul garantat în Împărăția cerurilor.

Este deja știut că în teologia contemporană, marii gânditori au reușit să genereze un adevărat lexic, având termeni specifici. Astfel, de pildă, das Nichtige, ar reprezenta, în opinia marelui Karl Barth, nimicul sub forma unei măști filozofice a „principelui lumii”, despre care, într-o secțiune a Evangheliei după Ioan, Domnul Hristos va spune că „nu are nimic în El” (cf. Ioan 14, 30-31), adică nu se poate amesteca cu Persoana Sa, dar nici nu ar putea să denatureze misiunea salvifică încredințată de Tatăl, aceea de a institui Împărăția cerurilor în istoria oamenilor și de a o conduce ca Împărat adevărat.

Așa putem să înțelegem cuvintele lui Hristos, adresate prin intermediul Sfântului Apostol Petru tuturor Apostolilor: atunci când ei, Ucenicii Domnului, au renunțat voluntar la toate beneficiile lumești, s-au arătat disponibili total pentru planul de mântuire, rezistând și împotrivindu-se cu înflăcărare față de orice formă care denaturează sensul identității creștine. Și în această situație, cu toate că există riscul de a minimiza importanța cuvintelor Domnului, trebuie să citim ultima parte a pericopei în contextul său: se pare că idealul lucanic însemna mai degrabă o renunțare la căsătorie, decât o chestiune de divorț; altfel spus, cine se va dedica voluntar urmării lui Hristos și va renunța la multe beneficii ale vieții în favoarea unei retrageri solitare, în liniștea rugăciunii cu Domnul, acela va avea parte de binecuvântare doar atunci când atitudinea sa se va manifesta cu deplină bucurie și nu va fi constrânsă de alți factori lumești.

Cu toate că au existat interpretări radicale ale acestei pericope dificile, ajungându-se până la punctul de a se vorbi despre lipsa de sens a planurilor omenești în proximitatea unui sfârșit iminent al lumii, așteptat de comunitățile creștine, totuși, nicăieri mesajul sfintelor Evanghelii nu este radical; ele nu sugerează o legătură indiscutabilă între cererile lui Hristos și o oarecare anticipare a sfârșitului. Mai degrabă e vorba despre situația prioritară: un creștin va ști cu siguranță să dedice primul loc lui Dumnezeu, lăsând în grija Sa problemele cotidiene. Un creștin va ști să înceapă, să continue și să sfârșească o zi cu Dumnezeu, respectând toate poruncile biblice.

Pr. Claudiu-Ioan COMAN