Evanghelia zilei

Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins! Și cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. Și zicea și mulțimilor: Când vedeți un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceți că vine ploaie mare; și așa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceți că va fi arșiță, și așa este. Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți? De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept? Și când mergi cu pârâșul tău la dregător, dă-ți silința să te împaci cu el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, și judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță. Zic ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.

Prima afirmație din Evanghelia de astăzi ne apropie de adâncul judecății lui Dumnezeu. La fel ca în  pilda talanților, judecata este raportată la darul primit. Cel care primise cinci talanți este lăudat pentru că a câștigat încă cinci (Matei 25, 20-21), așa cum lăudat este și cel care primise doi talanți și a dobândit încă alți doi (Matei 25, 22-23). Dacă, în fața unei judecăți strict omenești, primul ar merita mai mult decât al doilea, Dumnezeu judecă după măsura darului. E încă un motiv să împlinim cuvântul Mântuitorului: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7,1). Nu știm câți talanți a primit cel față de care ne vedem, uneori, „mai buni”; poate el a dublat darul, iar noi nu, deși, în „ochii lumii”, noi părem mai buni. Nu „măsurarea” cu ceilalți este proprie creștinismului, ci „măsurarea” darurilor primite.

Focul, despre care se vorbește în versetul următor, face referire la lucrarea Duhului Sfânt. „Care alt foc – întreba retoric Sf. Vasile cel Mare – dacă nu pe Duhul Cel de o ființă al dumnezeirii Sale, împreună cu Care intră și e văzut, venind, împreună cu Tatăl, El însuși înăuntru nostru”? Dorind ca focul să fie aprins, Mântuitorul ne arată „tăria și căldura dragostei pe care o cerea” (Sf. Ioan Gură de Aur). Botezul, așteptat cu nerăbdare de către Mântuitorul, dovadă a iubirii nemărginite pentru om, reprezintă – în accepțiunea tâlcuitorilor sfinți ai textului biblic și așa cum reiese și din discuția Domnului cu fii lui Zevedeu (a se vedea: Matei Matei 20, 17-22 și Marcu 10, 32-38) – Pătimirile și Răstignirea Sa de bună voie.

În mod aparent, afirmația Mântuitorului nu am venit să dau pace pe pământ, ci dezbinare pare să fie într-o contradicție cu textele biblice potrivit cărora Domnul Iisus Hristos afirmă categoric că El este Cel Care dă pace lumii (Ioan 14, 27; 16, 33; 20,19, 21; 20, 26; Luca 10, 5; 24, 36; Fapte 10, 36; Efeseni 2, 14; Coloseni 1, 20; II Tesaloniceni 3, 16), dar nu este așa. Mântuitorul aduce pacea și îi fericește pe cei care înlesnesc pacea (Matei 5, 9), iar Evanghelia Sa este o Evanghelie a păcii. Dezbinarea este produsă nu datorită cuvintelor Mântuitorului, ci datorită raportării diferite a oamenilor față de Evanghelie: unii vor primi cuvântul, alții îl vor respinge. Pentru o înțelegere mai concretă, este suficient să apelăm la sinaxarele primelor veacuri ale creștinismului, care relatează despre creștinii ce au suferit, fiind pârâți persecutorilor sau chiar persecutați de membrii propriei familii, sau – mai aproape de noi – la istorisirea vieții Sf. Filofteia.

 Făcând referire, în ultima parte a textului Evanghelic, la semnele după care este apreciată vremea, Mântuitorul ne cere ca, așa cum „cunoaștem din chipul celor descoperite nouă de Scriptură cum sunt vremurile ce stau să vină, să ne rânduim și fapte potrivit acestora” (Sf. Vasile cel Mare); un exemplu concret: să ne împăcăm cu toți cei cu care avem vreo neînțelegere, cât încă suntem pe calea vieții, înainte de a ne înfățișa Judecătorului.

Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ