Patericul omului grăbit

Cuviosul Nectarie Protopsaltul, de la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos (1808-1903)

Schimonahul Nectarie Creţu a fost unul din cei mai îmbunătăţiţi călugări români care s-au nevoit de-a lungul secolelor în Muntele Athos. S-a născut în oraşul Huşi, dintr-o familie de ţărani credincioşi cu mai mulţi copii. Din botez se numea Nicolae. Fratele său mai mare, Alexandru, era deja călugăr la Mănăstirea Ciolanu (Buzău), cu numele de Atanasie.

Între anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tânărul Nicolae Creţu la Episcopia Huşilor, împreună cu alţi tineri, unde a învăţat tipicul şi muzica bisericească.

Apoi ajunge cântăreţ la o biserică din Galaţi. După puţin timp, este luat de fratele său la Mănăstirea Ciolanu şi îmbrăcat rasofor. De aici, amândoi fraţii fac o călătorie la Muntele Athos şi Ierusalim, apoi se reîntorc în Moldova, la Mănăstirea Neamţ. Aici, stareţul Neonil l-a tuns în schima monahală, cu numele de Nectarie.

Prin anul 1845, schimonahii Nectarie şi Atanasie se duc definitiv la Sfântul Munte, unde îşi cumpără o chilie mică lângă mare, în partea de răsărit a Athosului, la locul numit Vigla. În această colibă pustnicească s-a nevoit Cuviosul Nectarie împreună cu fratele său vreme de 16 ani, ajungând cel mai mare cântăreţ şi protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumătate a secolului XIX.

În anul 1862, după sfinţirea bisericii din Schitul Prodromu, părinții Nectarie şi Atanasie părăsesc viaţa de pustie şi vin în schit, împreună cu alţi călugări români, unde rămân până la moarte.

În anul 1903, Cuviosul Nectarie s-a mutat din viaţa aceasta şi a fost îngropat la Prodromu alături de fratele său, Atanasie.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 482- 483)