Ne vorbesc părinții Bisericii

- Părinte, inima îmi rămâne rece la rugăciune.

- Aceasta se întâmplă pentru că mintea nu dă telegramă inimii. Apoi în rugăciune trebuie să lucreze și omul. El nu poate să ajungă dintr-odată în starea în care mintea lui să nu-i fugă deloc. Este trebuință de răbdare. Vezi, celălalt bate la ușă, iarași bate, așteaptă și după aceea se deschide ușa. Tu bați numai o dată și vrei ca să intri imediat înăuntru. Nu se poate așa. Atunci când începi să rostești rugăciunea, nu dorești să participe și inima?

- Simt nevoia de ajutor, pentru că mă simt neputincioasă.

- Ei, de aici se începe. În rugăciune este trebuință de stăruință. Și L-au rugat stăruitor, spune Evanghelia despre cei doi Ucenici care L-au întâlnit pe Hristos în drumul spre Emaus. Hristos a rămas cu ei, pentru că aceia aveau o înrudire cu El și de aceea li se cuvenea aceasta. Aveau smerenie, simplitate, bunătate, curaj în sensul cel bun. Ei întruneau toate condițiile și pentru aceasta Hristos a rămas cu ei.

Trebuie să ne rugăm cu credință pentru orice cerere și să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Deoarece atunci când omul se roagă cu credință, într-un fel Îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credință a lui. De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu “ne îndoim” și vom fi auziți. Să aveţi credință fără să vă îndoiți (Mt. 21, 21), a spus Domnul. Dumnezeu știe când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovnicește. Uneori cerem ceva de la Dumnezeu, dar nu avem răbdare și ne neliniștim. Dacă n-am avea un Dumnezeu Atotputernic, atunci ar trebui să ne neliniștim. Dar fiindcă avem un Dumnezeu Atotputernic, Care are foarte multă dragoste, atât de multă încât ne hrănește și cu Sângele Său, nu suntem îndreptățiți să ne neliniștim. De multe ori nu lăsăm o problemă grea a noastră în mâinile lui Dumnezeu, ci acționăm omenește. Atunci când cerem ceva de la Dumnezeu și ni se zdruncină credința și voim să acționăm omenește în cele greu de izbutit, fără să așteptăm răspuns de la Dumnezeu la cererea noastră, este ca și cum am face o cerere la Împăratul Dumnezeu și o luăm înapoi chiar în vremea când Acela întinde mâna Sa ca să o împlinească. Îl rugăm din nou, dar iarăși ni se zdruncină credința și ne neliniștim și repetăm același lucru. Și astfel se prelungește chinul nostru. Adică procedăm ca cel care face o cerere la minister, însă după puțin îi pare rău și o retrage. Se răzgândește și iarăși o depune, iar după puțin o retrage din nou. Însă cererea trebuie să rămână acolo, pentru ca să intre la rând.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești vol. II - Trezire duhovnicească)