Evanghelia zilei

„Şi toţi Îl încuviinţau pe Iisus şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: «Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?». Şi El le-a zis: «Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta». Şi le-a zis: «Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când  s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul». Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.”

Evanghelia de astăzi ne amintește de atitudinea locuitorilor din Nazaret, locul unde a trăit Mântuitorul până la începutul misiunii Sale, față de activitatea și de învățătura Sa. Avusese loc Botezul Domnului, când „cerul S-a deschis și S-a pogorât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, și s-a făcut glas din cer: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Lc. 3, 21-22). Sfântul Ioan Botezătorul mărturisise dumnezeirea Mântuitorului, vestea despre El ajunsese în toate împrejurimile Galileei. Conform Evangheliștilor Matei și Marcu, Mântuitorul săvârșise deja numeroase minuni, prin care arătase lumii că El este Mesia cel așteptat. Cu toate acestea, nazarinenii, deși mirați, se limitează în a-L vedea doar ca fiu al lui Iosif, cel cunoscut de către ei: „Nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, și nu știm noi pe tatăl Său și pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer?” (In. 6, 42). Locuitorii Nazaretului păcătuiau împotriva evidenței, împlinind ceea ce, cu mult timp înainte, Dumnezeu spusese prin gura profetului Isaia: „s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec” (Is. 6, 10). Păcatele împotriva evidenței sunt dintre cele mai grele. Mântuitorul lucrează minunat și astăzi în lume. Dar e nevoie de ochi care să-L vadă, de urechi care să-L audă și, pentru aceasta, e nevoie de inimi care să creadă. Încercarea de a-L contura pe Dumnezeu după placul fiecăruia și nu așa cum El ni se descoperă, de a „îndulci” religia, preferând o închinare fără biserică și fără nevoință, acceptarea în viață a unor interpretări subiective și eronate ale textelor biblice, dar care „odihnesc” pentru un scurt timp conștiința sau săvârșirea a ceea ce știi că este rău sunt doar câteva exemplificări ale faptului că și astăzi se pot încă închide ochii și astupa urechile în fața dumnezeirii. În fața unor astfel de pericole, cuvintele orbului din Ierihon, „Doamne, să văd” (Lc. 18, 41), să ne fie dorință și rugăciune, căci nimic nu este mai de preț decât a-L cunoaște pe Domnul și a trăi după voia Lui.   

Arhid. Bogdan HRIȘCĂ