Evanghelia zilei

„Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; Şi, sfârşindu-se zilele acelea, a flămânzit. Şi I-a spus diavolul: «Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine». Şi a răspuns Iisus către el: «Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu». Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: «Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta». […] «S-a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău». Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.”

Mare e îndrăzneala ispititorului neamului omenesc! Mândria, până nu este înfrântă, se pare că nu are limite și nici bun-simț. Să cutezi să ispitești pe Creatorul și Stăpânul lumii prin cele ce de El sunt făcute?! Dacă Mântuitorul, Dumnezeu fiind, după un post desăvârșit de 40 de zile a fost ispitit de cel rău, înseamnă că trebuie să fim mereu atenți. „Fiți treji, – ne îndeamnă Sf. Ap. Petru – privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Diavolul Îl ispitește pe Domnul, mai întâi, zicând: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine” (Lc. 4, 3). Nici măcar nu oferă pâine, pentru că nu el este cel ce dă pâinea, ci doar seamănă ispita, dorindu-se a fi el începutul. Apoi încearcă, așa cum adesea și astăzi face, să răstoarne adevăratele valori ale lumii și să pună efemeritatea înaintea veșniciei, declarându-se stăpân peste cele prin care se înșală adevărata vocație a omului, de a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu și pretinzând că poate poate oferi această stăpânire celor ce îl vor asculta. Prin provocarea adresată Mântuitorului, de a se arunca de pe aripa templului, cel rău cere împlinirea unei minuni de dragul senzaționalului; nu o minune pentru a se împlini voia lui Dumnezeu, ci o minune pentru a determina el voia lui Dumnezeu. Pofta trupului, dorința de îmbogățire în această lume și trufia vieții sunt rădăcinile prin care diavolul încearcă să ne lege de pământ. Mântuitorul a înmulțit pâinile, dar în fața celor flămânzi de cuvintele lui, învățându-ne să „lucrăm nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică” (In. 6, 27). Ne vrea bogați, dar îmbogățiți cu bogăția cea netrecătoare: „Adunați-vă comori în cer” (Mt. 6, 20). A săvârșit minuni, dar nu de „ochii lumii”, pentru a impresiona în chip exterior, ci pentru a ne învăța, prin smerenie, blândețe, iertare și iubire, care este calea către cer.  În fața ofertei, tot mai tentante, prin care ni se promite câștigarea lumii, suntem datori să ne amintim mereu: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Mt. 6, 33).

Arhid. Bogdan HRIȘCĂ