Evanghelia zilei

„Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli,  [...], fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sim, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,  fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iaret, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Iar Iisus plin de Duhul Sfânt S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie.”

Evanghelia de astăzi ne aduce în prim plan o înșiruire de neamuri, o genealogie pe linie descendentă de la Dreptul Iosif, Logodnicul Fecioarei Maria și până la Adam, strămoșul neamului omenesc. Aparent, un text biblic fără prea multe învățături morale, fără evocarea unei minuni, fără cuvinte care să schimbe imediat parcursul unei vieți. Cu toate acestea, într-o încercare de aprofundare a ei, genealogia de față descoperă sensuri adânci, cu implicații semnificative. 

Înțelegem, mai întâi, că Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat, născut din veci din Dumnezeu Tatăl, Se face Om adevărat, născut, după firea omenească, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria (Lc. 1, 35), într-o seminție a poporului ales. Nu e lipsit de importanță. Prin Întrupare, Dumnezeu vine în maximă apropiere de noi, ne învață, grăindu-ne direct cuvântul Său și suntem răscumpărați. S-a făcut Om, asemenea nouă, afară de păcat, fără să înceteze să fie Dumnezeu adevărat. Această genealogie este un posibil răspuns ce poate fi dat celor care, încă din zorii creștinismului, au negat realitatea Întrupării; și nu au fost puțini. E încă o amintire a faptului că toți suntem frați, născuți din aceiași protopărinți și că, prin Hristos Domnul, adevărata noastră patrie este în cer. E un un posibil argument împotriva celor care consideră Scriptura o născocire pur omenească, dovedind că ea nu este fără suport istoric, ci este o carte sfântă, incontestabilă și care înveșnicește istoria. Iar șirul sensurilor ar putea continua.

Dar, nu în ultimul rând, această înșiruire de neamuri este o mărturie a iubirii lui Dumnezeu față de noi. El, Dumnezeu fiind, nu S-a dezis de noi, chiar dacă între cei amintiți în genealogie sunt și oameni păcătoși, cu care, în mod firesc, te-ai rușina. Și, dacă Dumnezeu nu S-a depărtat de cei neascultători, ci ne-a iubit pe toți și ne-a răscumpărat, se cade ca și noi să ne iubim unii pe alții! Și am putea începe cu ce e mai ușor: să-i iubim pe cei de lângă noi, căci „dacă cineva nu poartă grijă de ai săi și mai ales de casnicii săi s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios” (I Tim. 5, 8).

Arhid. Bogdan HRIȘCĂ