Evanghelia zilei

„Şi ridicându-Se de acolo, Iisus S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: «Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor». Ea însă a răspuns şi I-a zis: «Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor». Şi Iisus i-a zis: «Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta». Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise.”

Luând aminte la cele pe care le citim în Noul Testament despre viaţa, activitatea, învăţăturile, minunile şi jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, în mod firesc ne putem întreba: Ce rost a avut venirea Fiului lui Dumnezeu în această lume?

Femeia de care aminteşte pericopa evanghelică de astăzi a fost convinsă că doar Domnul Iisus Hristos îi poate vindeca fiica. Să fie cu luare aminte copiii la dragostea pe care părinţii le-o poartă! Răspunsul Mântuitorului nu a dezarmat-o. Era în joc viaţa fiicei sale; nu cerea nimic pentru sine, ci doar pentru copilul său. În sufletul şi în inima unei mame găseşti şi foarte multă sensibilitate, dar şi foarte mult curaj de a lupta pentru viaţa copilului. În rugăciunea părinţilor pentru copii, cerem: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti”.

Rugăciunea şi curajul femeii au fost răsplătite. Când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. A gustat şi ea din fărâmiturile căzute de la masa fiilor. În cele din urmă fărâmiturile milostivirii dumnezeişti s-au dovedit a fi mai gustoase decât pâinile suferinţei cu care s-a hrănit până atunci! Mama nu este o persoană, ci o intituţie. Mama – lacrimă, umilinţă şi curaj!

Pr. Dumitru PĂDURARU