„În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: «Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el». Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: «Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie». Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: «Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul». Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi.”
Pericopa evanghelică de astăzi ne mărturisește despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre moartea sa ucenicească. Sfântul Ioan l-a mustrat pe regele Irod pentru viaţa imorală pe care o ducea. Conducătorul iudeilor a gândit că sacrificându-l pe Ioan nu va mai avea cine să-i atragă atenţia asupra păcatelor sale. De fapt aceasta este dorinţa oricărui om păcătos, de a nu mai fi nimeni care să-i mai amintească de faptele imorale săvârșite. Păcatul umbrește conștiința celui ce-l săvârșește şi îi creează impresia că trăiește într-o pseudo-fericire. Mulţi îşi risipesc viaţa, familia, dragostea prin viaţa imorală pe care o duc. Câte lacrimi se varsă, câte conştiinţe se clatină, câte vieţi se distrug! Priviţi la Irod – în băutură şi în interminabile petreceri căuta să-şi adoarmă conștiința şi să-ţi ascundă faptele păcătoase.
Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „păcatul este nedreptate; cine păcătuieşte, fie se nedreptățeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul”.
Pr. Dumitru PĂDURARU