Tetraevangheliarul de la Humor – 1473 – un odor dintre cele mai de preţ, pe care l-au creat şi adăpostit evlavioşii călugări din mănăstirile româneşti

Sinteza artistică a celei de a doua jumătăţi a secolului al XV-lea, alături de bogatul fond local uneşte elemente bizantine paleologe şi occidentale gotice, de la arhitectura ctitoriilor lui Ştefan cel Mare, la decoraţia unor manuscrise.

Din această interferenţă a formelor paleologe şi gotice, pigmentată cu unele sugestii ale Răsăritului islamic tot mai prezent în Europa acelor timpuri, vor fi izvodite unicate ale culturii şi artei moldoveneşti: fie ferecătura de argint a Raclei Sf. Ioan cel Nou  din catedrala mitropolitană a Sucevei, – ferecătură lucrată probabil într-un mediu italo-bizantin la începutul veacului XV, unde se întâlneau frânci şi musulmani cei care -l martirizaseră pe viitorul patron spiritual al Moldovei – fie Tetraevangheliarul de la Humor (1473) unde portretul voievodului donator ne revelă, în costumul italo-bizantin de senior încoronat, pe un Ştefan cel Mare îngenunchiat la picioarele Maicii Domnului.

Întreaga această sinteză o întâlnim într-o Moldovă care îşi afirmase apartenenţa la spiritualitatea Răsăritului ortodox, în vremea căderii vechii capitale imperiale creştine şi a prăbuşirii unui model de civilizaţie.

Se ştie potrivit mărturiilor istorice, că în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Humor, ctitorită în vremea lui Alexandru cel Bun, ajunsese renumită mai ales în vremea cuviosului părinte Gherontie, unul dintre sfetnicii de taină ai marelui domnitor, cuvios ce a fost ucenic al lui Daniil Sihastrul, când acesta se nevoia în Schitul Laura .

Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare, văzând viaţa egumenului Gherontie, a înzestrat acest lăcaş închinat Maicii Domnului cu unele danii şi obiecte de cult, cel mai mare dar făcut fiind vestitul Tetraevangheliar scris la porunca sa de ieromonahul Nicodim din Mănăstirea Putna şi dăruit la 17 iunie 1473 în mâinile Cuviosului Gherontie aşa după cum arată şi inscripţia slavonă încadrată în chenar liniar cu sugestii florale trasate în roşu, albastru şi auriu de pe fila 265 verso Binecredinciosul şi de Hristos iubitorul ţar, Io Ştefan voievod, domnul Ţării Moldo-Vlahiei, a dat să se scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim şi l-a dăruit mănăstirii de la Humor, întru pomenirea sufletului său şi al părinţilor săi şi al copiilor săi, egumen fiind  atunci popa Gheorghe, şi s-a sfârşit în luna iunie 17, în anul 6981(1473).

De o frumuseţe artistică rară, prin miniaturile pe care le conţine, prin calitatea caligrafiei, acest manuscris este valoros şi pentru faptul că păstrează faimosul portret al Binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare, portret considerat cea mai veridică imagine a sa.

În această reprezentare miniaturistică, Ştefan cel Mare înveşmântat într-o mantie largă şi scurtă, fără mâneci, de factură occidentală, confecţionată din brocart roşu presărat cu flori galbene, de aur, este reprezentat cu chipul rotund, ochii albaştri, sprâncenele groase, nasul drept, mustaţa plină, pletele blonde şi ondulate, fruntea înaltă. Poartă pe creştet coroana de aur cu cinci fleuroni şi caboşoane albastre şi roşii.

14 ani mai târziu, mai precis în anul 1487 acest Tetraevangheliar, prin purtarea de grijă a domnitorului Ştefan cel Mare, a fost legat în ferecături de argint aurit, aşa după cum aflăm din inscripţia în limba slavonă care glăsuieşte astfel Io Ştefan  Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a ferecat această Evanghelie în mănăstirea de la Humor, în anul 6995 (1487) noiembrie 20.

Potrivit mărturiilor istorice aflăm că acest Tetraevangheliar, pentru a nu cădea pradă invaziei lui Soliman Magnificul a fost dus în Transilvania, apoi la Constantinopol, după care a fost luat de cazaci în 1653, fiind recuperat de ostaşii generalului transilvănean Ioan Kemeny veniţi în ajutorul logofătului Gheorghe Ştefan , uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu.

În 1881 episcopul Melchisedec Ştefănescu redescoperea Tetraevangheliarul la  Mitropolia din Cernăuţi, urmând apoi a-i face o amănunţită prezentare în cadrul Academiei Române.

Însemnările consemnate de ieromonahul Paisie în 1541, apoi cele din 1657 au fost apreciate de unii cercetători ca adevărate pagini de cronică rupte din istoria Moldovei. Acum, la împlinirea a 550 de ani de când a fost dăruit Mănăstirii Humor, acest Tetraevangheliar putem afirma că încununează strălucita tradiţie miniaturistică inaugurată de Gavril Uric la Mănăstirea Neamţ, tradiţie ce apoi va atinge apogeul prin purtarea de grijă a mitropolitului Anastasie Crimca la Dragomirna.

Arhid. Vasile DEMCIUC