Săptămâna Mare – ultimele șase „stații” din drumul nostru spre Înviere

După cum citim în sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă, Săptămâna Pătimirilor Domnului se mai numește și Săptămâna Mare, „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă Sâmbăta Mare, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobiș­nuite ale Mântuitorului nostru”.

Caracteristica esențială a acestei săptămâni o reprezintă Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. De asemenea, conform rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară.

Egeria, o pelerină din Europa vestică care a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea, a consemnat în Jurnalul ei faptul că, după slujba din Sâmbăta lui Lazăr, „a început săptămâna Paștilor, pe care ei [n.r. creștinii] o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în cea dintâi zi a săptămânii (duminică).

Astfel, conform Sinaxarului din Triod, în fiecare zi din Săptămâna Mare ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului:

• Sfânta și Marea Luni – ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.
• Sfânta și Marea Marți – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.
• Sfânta și Marea Miercuri  – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.
• Sfânta și Marea Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.
• Sfânta și Marea Vineri – se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
• Sfânta și Marea Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad.

Sfintele Paşti sunt culmea bucuriei credinţei noastre, după cum menționează irmosul cântării întâi din Canonul Paștilor: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă”.

Săptămâna care urmează după praznicul Învierii Domnului poartă numele de Săptămâna luminată. În tradiția greacă, ea se mai numește „Săptămâna reînnoită” (Diakaimsimos), deoarece întreaga creație este reînnoită prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

(Cătălin Acasandrei, Doxologia.ro)