Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou

Moment al trecerii dintre ani, sărbătoarea Anului Nou are, pe lângă semnificaţia religioasă legată de ziua Sfântului Vasile cel Mare, sensul unui timp care înnoieşte lumea. Înscris ca un moment sacru în evoluţia calendaristică, Anul Nou marchează trecerea de la moartea simbolică a anului îmbătrânit către renaşterea celui nou. Ceremonia sărbătorii, dominată altădată de obiceiul Calendelor lui ianuarie, a păstrat până astăzi un caracter augural şi un repertoriu de datini bogat şi variat.

Prin unele locuri se umblă cu "colinda", ca la Crăciun, însă cea mai frecventă este datina "Plugul", întâlnită pretutindeni în ţară. În trecut, a fost prezentă mai ales în Bucovina şi Moldova, de unde s-a răspândit şi a ajuns în Transilvania, în Maramureş şi în sudul ţării, până în Muntenia şi Oltenia.

"Plugul mare", "Pluguşorul"

Copiii mici umblă cu "Pluguşorul". În satul Bilca, din Bucovina, micuţii poartă un plug mic de lemn, pe care-l trag prin zăpada din curte, ca şi cum ar ara, în timp ce alţi membri din ceată ură la fereastră, sună din clopoţei şi pocnesc din bici. Ca odinioară, gazdele primesc urări de sănătate şi belşug.

Ceata cu "Plugul mare" este formată din copii mai mari şi flăcăi. Ei au un buhai, clopote şi bice, uneori şi un fluieraş, în sunetul cărora rostesc urături lungi despre bădica Traian: "Dimineaţă s-a sculat, / Pe ochi negri s-a spălat, / La icoane s-a închinat, / Pe cal a încălecat / Şi-n câmp a plecat / La arat şi semănat. / Şi-a plecat într-o joi / Cu-n plug cu 12 boi, / Boi bourei, / În coarne codălbei, / În frunte ţintaţi,..., / Mai mânaţi flăcăi! / Hăi! Hăi!.."

În continuare, se vorbeşte despre arat şi semănatul "grâului de vară", secerat cu: "Seceri mari / Pentru secerători tari / Şi altele mai mititele / Pentru fete ochişele." Şi tot aşa până la măcinat şi la coacerea colacilor de către "Dochia cea frumoasă", gospodina. Cercetătorii numesc ritualul "Povestea colacului", care se întâlneşte şi la popoarele slave din apropiere.

Prin unele sate din nordul Moldovei, (Fundu Moldovei, Bosanci, Găineşti), apoi mai la sud, pe valea Tazlăului, unii gospodari umblă cu Plugul tras de patru boi, împodobiţi cu colaci în coarne, şi acompaniaţi de buhaiuri şi clopote mari. Cei mai buni urători din sat rostesc cu talent urarea agrară, desprinsă din cea mai cunoscută versiune - "Pluguşorul" (după textul clasic prelucrat de Vasile Alecsandri).

Urăturile de "Plug" sunt variate. În Bucovina se numesc "urături", în alte părţi "pluguşoare", chiar "colinde". Urătorii vorbesc despre trecutul lor falnic: "Noi suntem din Făgăraş / De-a lui Dragoş vechi urmaşi…" Referitor la întemeierea Moldovei, aflăm de "Dragoş cel viteaz şi mândru / Ce-a scăpat ţara de zimbru, / El cu ghioaga şi cu vorba / Ne-a întemeiat Moldova".

În alte versuri se expune o adevărată filosofie a vieţii: "Roata lumii se-nvârteşte / Unul moare şi altul creşte, / Că timpul tace şi trece / Şi lumea pe toţi petrece. / Omu-n viaţă se strecoară / Ca grăunţele la moară..." Totul se desfăşoară într-o atmosferă rituală, în care gesturile au semnificaţia unor acte simbolice.

Cu "Semănatul", "Capra", "Ursul", "Cerbul"

Ca o continuare a obiceiului de "Plug", copiii umblă în dimineaţa sărbătorii cu "Semănatul". În unele zone se merge cu "Sorcova": "Să trăiţi, / Să înfloriţi: Ca merii, / Ca perii, / Ca toamna cea bogată, / Cu de toate îmbelşugată…"

Cele mai animate sunt obiceiurile cu măşti, cum ar fi: "Capra" ("Ţurca", "Brezaia"), "Ursul", "Căluţii" sau alte formaţii, precum "Boul", "Viţelul", iar, mai nou, "Cimpanzeul", "Cămila", "Struţul". Tineri travestiţi colindă în alaiuri pe uliţele satelor şi joacă pe la case în ritmul muzicii. Ei strigă la "Capră": "Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa, / Te-am adus din Africa / Cu hurmuz şi cu petèli / C-aşa-i place mândrii mèli..."

La "Urs" se strigă: "Ursul meu tărcat pe bot/ Umblă după miere mort..." Mai nou, s-au introdus şi formulări, precum: "Ursul meu din Spania/ L-am adus cu sania, / L-am adus cu avionul / L-am hrănit cu biberonul".

La Câmpulung Moldovenesc şi Fundu Moldovei se desfăşoară "alaiul Cerbului". Ceata, formată din trei-patru capre, un cerb şi personaje de nuntă (mire, mireasă, nuni, vătajei ş.a.) este însoţită de fanfară. Spectacolul este unul impresionant prin frumuseţea costumelor, a jocului de un ritm aparte şi a întregului ritual.

În aceeaşi notă se prezintă "alaiul Caprelor" de pe Valea Bistriţei, unde, în ritmul tobei bătute cu iscusinţă de cioban, grupul de capre execută un dans vioi, care ne aminteşte de jocurile antice.

"Căluţii" din zona Botoşanilor, "Cerbul" din Cotnari, "Urşii" din zona Dărmăneşti-Bacău nu mai au nevoie de nici o prezentare, aceste formaţii sunt deja bine cunoscute şi foarte îndrăgite de oameni.

O adevărată stagiune de teatru popular

"Teatrul popular" a apărut la noi prin secolul al XIX-lea şi cuprinde reprezentaţii dramatice populare, precum jocurile cu măşti, teatrul de haiduci şi teatrul cu subiecte istorice

Printre datinile de iarnă se numără "Haiducii" şi "Anul Nou", "Anul Vechi". La originea celor două obiceiuri, "Haiducii" şi "Anul Nou", se află piesa "Jianul, căpitan de hoţi" (scrisă în 1850 de Matei Millo şi I. Anestin), al cărei personaj principal este haiducul Iancu Jianu.

Unii locuitori de pe valea superioară a Sucevei încă îşi mai amintesc de "Malanca" (obiceiul apare într-o altă formă şi în zona Botoşanilor), de inspiraţie huţulă (sau ruteană), care era altădată o Ceată de capră şi moşnegi. Cu timpul, a căpătat aspectul unei nunţi ţărăneşti. Formaţiile teatrale din zonă ("Banda lui Jian", "Banda lui Gruia", "Banda lui Palenciuc," "Banda lui Brâncoveanu" ş.a.) se numesc şi acum, cu un termen comun, "malănci".

În unele sate, actorii acestor "piese de teatru" se numesc "Irozi", "Bumbieri", "Împăraţi" şi sunt înveşmântaţi în costume bogat ornamentate. Mai demult, în Ardeal, de Anul Nou se jucau "Căluşarii".

Cetele teatrale sunt o prezenţă artistică deosebită. Producţiile dramatice sau ale jocurilor cu măşti dau şi astăzi o expresie aparte sentimentului de a trăi în lumina tradiţiei şi a bucuriei sărbătoreşti. Astăzi, cu toate că fenomenul teatral popular a suferit un regres din cauza înstrăinării, pe alocuri, de aceste forme ale culturii tradiţionale, alte formaţii, îndeosebi cele coregrafice şi cu măşti, mai animă încă lumea satelor de la noi.

Cum se poate observa, Anul Nou este un prilej de aducere aminte a datinilor folclorice de odinioară. Şi peste toate, în aceste clipe de înnoire generală, fiecare român este dornic să audă din glasul urătorilor: "Anul Nou cu bucurie/La mulţi ani ca să vă fie!..."

(Pr. Nicolae Cojocaru, Ziarul Lumina)