Parohia Misionară ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel” din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 23A (comunitatea ortodoxă ucraineană), Protopopiatul Suceava I, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, vă invită miercuri, 29.06.2022, la Hramul parohiei noastre prilejuit de Praznicul Sf. Apostoli Petru și Pavel. Programul liturgic :
Marți, ora 17.00, Slujba privegherii
Miercuri, ora 8.00 - Acatistul Sf. Apostoli Petru și Pavel; Ceasurile; ora 9.30 - Sf. Liturghie.
În cadrul hramului nostru derulăm și un proiect împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România, denumit ,,Spiritualitatea ortodoxă ucraineană în mun. Suceava”, prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la înființarea parohiei noastre, cu binecuvântarea de atunci a vrednicului de pomenire ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților în anul 2002, și continuarea activității noastre misionare a noului întâistătător ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
La acest proiect vor lua parte 10 parohii unde trăiesc comunități ortodoxe ucrainene, precum: Ipotești, Dărmănești I, Călinești Enache, Mărițeia Mare, Mărițeia Mică, Dănila, Șerbăuți, Bălcăuți, Negostina, Gropeni și Paltinu.
Rugăm pe ocrotitorii noștri Sf. Apostoli Petru și Pavel să binecuvânteze această zi minunată de prăznuire, iar pe dumneavoastră vă așteptăm cu bucurie a petrece împreună cu noi în duhul rugăciunii și a comuniunii liturgice.
Cu aleasă prețuire
Pr. Paroh Mihai Maghiar