În acest an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început luni, 20 iunie, și va avea o durată de nouă zile.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este celebrată anual în data de 29 iunie. Anul acesta, Sfinții Petru şi Pavel vor fi cinstiți într-o zi de miercuri. Ca urmare a acestui fapt, Biserica a rânduit ca în 29 iunie să fie dezlegare la pește, deși, de regulă, perioada de postire se încheie în ajunul sărbătorii.
Acest post are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Potrivit rânduielii, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe în lunea următoare Duminicii Tuturor Sfinților.
Există însă și anumite excepții. Atunci când Învierea Domnului este sărbătorită mai târziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile de post, motiv pentru care Biserica a hotărât ca în astfel de circumstanțe Postul Sfinților Apostoli să înceapă înainte de Duminica Tuturor Sfinților.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Pentru a evidenția cum se cuvine rolul pe care l-au avut cei doi mari Apostoli în propovăduirea creștinismului, Biserica a hotărât cinstirea acestora prin post. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 9 zile de post, 3 vor fi cu dezlegare la pește. Va fi dezlegare la pește în zilele de: 24 iunie – pentru „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și 25-26 iunie, fiind zile de sâmbătă și duminică.
Pe întreaga durată a postului, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.
Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea, în vechime, această perioadă se mai numea și „Postul Cincizecimii”.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfântul Apostol Petru, fratele Sfântului Apostol Andrei, era originar din Betsaida, o așezare de la malul Mării Galileii, și se numea Simeon înainte de a se întâlni cu Domnul.
Sfântul Apostol Pavel, originar din Tarsul Ciliciei, a fost învățat, fariseu și rabin în religia evreilor și cunoscător al învățăturii iudaice din vremea sa. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Din acel moment a crezut în Iisus Hristos și s-a botezat, lăsând rătăcirea în care trăise până atunci.
(sursa: Basilica.ro)