Întâlnire

L-am întâlnit pe părintele Cleopa o singură dată în viață. Eram copil, în clasa a V-a sau a VI-a, când părintele Nicolae Fedoreanu, proaspăt numit în satul meu natal, Dornești, a organizat un pelerinaj la mănăstirile nemțene, dintre care bineînțeles, nu putea lipsi Sihăstria. Cu atât mai mult cu cât părintele Nicolae era de obârșie din Vânătorii Neamțului, cunoscător al mai multor părinți îmbunătățiți din zonă. Îmi amintesc că am stat până seara târziu în fața cerdacului părintelui Cleopa, pe lavițe de lemn, în adierea răcoroasă a aerului de munte dar atât de binefăcătoare după o zi de arșiță, simțită, din plin, pe drumuri. Nu-mi vine în minte vreo învățătură specială de-a părintelui rostită atunci, ori vreo pildă, ci doar chipul lui de moș bătrân și bun și atmosfera aceea calmă și plină de pace în care am stat preț de câteva ore bune.

Am citit apoi despre părintele Cleopa ceva mai mult dintr-o carte care a marcat startul în viața duhovnicească a nu puțini tineri, viitori preoți sau monahi, după cum aveam să aflu de la ei înșiși ceva mai târziu. Este vorba despre lucrarea Pelerinul român, scrisă de părintele diacon Gheorghe Băbuț, din Oradea. Sigur, astăzi unii ar spune, dacă i-ar face o evaluare academică și științifică serioasă, că nu e o carte de referință, că e o compilație fără structură, de tipul „de toate pentru toți” etc. Atunci, însă, în penuria de cuvânt ziditor tipărit, coperțile acelea galbene conțineau lucruri minunate, povestiri, date, informații nicăieri întâlnite până atunci, inclusiv multe pagini despre experiențele autorului cu părintele Cleopa și cuvinte ale părintelui Cleopa. Sunt încă și acum recunoscător că am avut în mâini acea smerită lucrare, hrană pentru multe ceasuri de lectură ale unui copil legănându-se în fotoliul dintre florile de pe verandă.

Apoi, a apărut seria Ne vorbește părintele Cleopa, în al cărei prim volum regăseam sfaturi practice pentru studenții teologi, care urmau a deveni, cei mai mulți, preoți, învățate aproape pe de rost prin atâta citire. Așteptam, din vreme în vreme, ca sârguinciosul condei al părintelui Ioanichie Bălan să ne mai așeze la suflet încă un volum și încă unul, truda monahilor sihăstreni făcând să se ajungă până la al 19-lea. Și, mai încolo, biblioteca – și sufletul – a mai făcut loc Convorbirilor duhovnicești (volumul I și, apoi, al II-lea, în ambele regăsindu-l, la loc de cinste, pe părintele Cleopa), ori unor lucrări precum Valoarea sufletului, Urcuș spre Înviere, cărțile de Predici, și altele.

Puțin, așadar, față către față; dar ceva mai consistent, din lectură, l-am cunoscut pe părintele Cleopa. Poate va spune cineva că, totuși, cum poți să întâlnești pe cineva citindu-i cărțile? Nu înseamnă prea puțin? Nu sunt ele doar o parte din viață? Dezvăluie ele elemente de profil al autorului sau pot eluda, voit, cele despre sine?

Sincer și onest cu el însuși, călit la focul ascultării și al nevoinței, hrănit cu scrieri ale Părinților Bisericii din vremea șederii la stâna mănăstirii, părintele Cleopa nu ar fi avut nici un motiv să se ascundă; dacă a ascuns ceva, este înălțimea duhovnicească la care se afla. Nimic despre el însuși, ori foarte puțin și aluziv, totdeauna însoțit de prihănirea de sine. În Scripturi și în Părinți își găsea izvorul cugetarea părintelui Cleopa. Fidel Tradiției, adaptat auditorului – ce minunat știa să traducă lucruri înalte pentru funia noastră prea scurtă la fântâna înțelepciunii celei de Sus! –, sobru dar nu crispat, deseori hâtru, iubitor de călugări și cinstitor al preoției, părintele Cleopa se lasă cunoscut prin cele ce le-a așternut pe hârtie, dar și prin cele câteva materiale video rămase de la el, prin ucenicii care se străduiesc să îi poarte, inclusiv prin viețuirea lor, amintirea, prin duhul care te cuprinde trecând pragul chiliei ori sărutându-i crucea din cimitirul Sihăstriei.

Pe 10 aprilie ar fi împlinit 110 ani. Din Cerul lui Dumnezeu cel sfânt, îndrăzneală dobândind, cred cu tărie că nu îi va uita pe cei care nu anii îi pomenesc acum, ci duhul viu, mărturisitor, inspirator și atât de bine făcător pe care ni l-a lăsat.

Ale lui rugăciuni primească-le Domnul pentru cei ce nu îl uită pe plăcutul Său!

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților