Sfântul Grigorie, teologul Preasfintei Treimi

Preasfânta Treime este prezentă permanent în viața Bisericii și-i poartă de grijă, făcând-o călăuza tuturor spre mântuire. ­Întreaga istorie creștină este plină de intervențiile minunate ale Proniei care arată că Dumnezeu nu părăsește niciodată Biserica. Pe parcursul istoriei, Preasfânta Treime a rânduit oameni cu viață sfântă care să mărturisească dreapta credință și să o apere atât prin scrieri, cât și prin forța duhovnicească a cuvântărilor. Un ­astfel de om a fost Sfântul Grigorie Teologul.

Biserica îl sărbă­to­rește pe Sfântul ­Grigorie Teologul pe 25 ianuarie și spune în cântările liturgice astfel: „Pe cel de-al doilea cuvântător de Dumnezeu, stâlpul cel ceresc al Luminii, trâmbiţa înţelepciunii lui Dumnezeu, veniţi toţi cei ce iubiţi cuvintele lui să ne adunăm cu dragoste şi să-l lăudăm, ca pe un Apostol”. El este al doilea om din istoria creștinismului care a primit supranumele de „Teologul”, după Apostolul Iubirii, ­Sfântul Evanghelist Ioan.

În acest sens, la începutul prezentării vieții Sfântului Grigorie, ieromonahul Macarie Simonopetrinul spune: „Sfântul Grigorie, acest om cu suflet ceresc și cu gura sfințită de focul Sfântului Duh, a pătruns atât de adânc tainele lui Dumnezeu, încât dintre toți Părinții a fost socotit vrednic de numele de «Teolog», ca și Ioan, Ucenicul cel mult-iubit, adică nu cel care se ridică dinaintea poporului pentru a învăța dogmele, ci cel care, după ce s-a curățit, a fost unit cu Dumnezeu prin har și care apoi se întoarce către popor, ca și Moise, pentru a-i transmite cugetele dumnezeiești și a-i dărui lumina”. Alături de Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Grigorie, apelativul de „Teologul” l-a mai primit Sfântul Simeon Noul Teolog.

Mare părinte capadocian, ­Grigorie este numit „Teolog” pentru profunzimea operei sale teologice. Toată viața și-a închinat-o slujirii și mărturisirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Biserica îl cinstește și în data de 19 ianuarie, când se face pomenirea mutării sfintelor sale moaște în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol pe vremea împăratului Constantin Porfirigenetul (secolul 10), dar și în data de 30, la marea sărbătoare a Sfinților Trei Ierarhi, când este cinstit alături de prietenul său Sfântul Vasile cel Mare și alături de Sfântul Ioan Gură de Aur. ­Dacă ne aplecăm asupra modului în care au viețuit cei trei, vedem că biografiile lor sunt un exemplu de sfințenie pentru oricare dintre creștini.

Pe 1 ianuarie vedem în Sinaxar că este sărbătorit și Sfântul Grigorie, Episcop de Nazianz, adică tatăl Sfântului Grigorie ­Teologul. De aici vedem că el a fost Episcop în Nazianz și lui i se cuvine acest nume, iar nu fiului său, pe care cel mai bine îl identificăm sub numele de Sfântul Grigorie Teologul. Aşadar, în casa înțelep­tului Grigorie din Arianz, o localitate din apropierea ­Nazianzului, s-a născut undeva către anul 329 marele teolog a Preasfintei Treimi. Pe mama lui o chema Nona și ea este sărbătorită ca sfântă în data de 5 august. Locul nașterii sale făcea parte din Capadocia, antica regiune din inima Asiei Mici. Pe aceste meleaguri binecuvântate a început istoria unei biografii atât de minunate precum cea a Sfântului Grigorie. Mama sa a avut un rol esențial în formarea creștină a pruncului. Din copilărie el a arătat o fire sensibilă și contemplativă, permanent aflată în căutarea sacrului. Ia decizia de a-și închina viața urmării lui Hristos. Pe lângă preocuparea sa religioasă, Grigorie a arătat permanent o mare iubire față de cunoaștere și știință. De aceea pleacă în ­Cezareea Capadociei pentru a aprofunda studiile. Aici se împrie­tenește cu Sfântul Vasile cel Mare. Această relație pentru toată viața este una dintre cele mai frumoase și rodnice prietenii din istoria Bisericii. La Cezareea Capadociei studiază retorica. Itinerarul său continuă la Cezareea Palestinei, apoi în Alexandria Egiptului, de unde pleacă la cea mai importantă școală a timpului său, și anume Academia din Atena. Aici prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare se consolidează. Oricine studiază teologia știe că la Atena cei doi aveau doar două drumuri: biserica și biblioteca. După o perioadă de studiu asiduu, Sfântul Vasile a considerat suficientă ­cantitatea de cunoștințe acumulate și s-a întors în Capadocia. Sfântul Grigorie a dorit să-l urmeze inițial, dar a fost oprit pentru un timp la Atena de unii studenţi care l-au făcut profesorul lor. În anul 358 se întoarce în Capadocia și atunci primește și Taina Sfântului Botez. După acest moment extrem de important din viața lui, se duce în provincia Pont pe valea râului Iris, unde sihăstrea Sfântul Vasile cel Mare. Împreună, cei doi se nevoiesc în asceză și rugăciune. Această viață duhovnicească din valea râului Iris, care a născut și Filocalia din simbioza trăirii spirituale a celor doi sfinți capadocieni, nu a durat mult, deoarece Grigorie a fost chemat de tatăl său să-l ajute la bătrânețe. Ca un fiu ascultător, el a venit în Nazianz să-l ajute în păstorirea acestei episcopii. De Crăciunul anului 361, împotriva voinței lui, Grigorie a fost hirotonit preot, iar după 370, când Sfântul Vasile devine Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, este convins de acesta să devină Episcop de Sasima. El nu a mers în această episcopie, ci a stat la Nazianz lângă tatăl său pentru a-l ajuta în lucrarea pastorală. După moartea tatălui său rămâne Episcop de Nazianz până la alegerea unui alt episcop, aceasta fiind condiția lui pusă la insistențele credin­cioșilor de a le fi păstor de suflete.

Văzând că este amânată alegerea unui alt episcop și înțele­gând că poporul dorea ca el să rămână episcop, pleacă la Seleucia în Mitropolia Isauriei, unde se retrage în Mănăstirea Sfintei ­Tecla. Aici are de luptat cu partizanii ereziei ariene, iar după moartea Sfântului Vasile cel Mare, în anul 379, este socotit de toți drept cel mai important teolog și părinte al dreptei credințe. După venirea ca împărat la Constantinopol a lui Teodosie cel Mare, pentru prima dată după patru decenii în capitala imperiului putea veni un arhiepiscop ortodox. În acest context, credincioșii din Constantinopol au cerut ca Sfântul Grigorie să fie arhiepiscop. El vine în capitala imperială pentru a apăra dreapta credință. Predică în Biserica Învierii, unde rostește celebrele sale cinci Cuvântări teologice, care i-au dus supranumele de „Teologul”. Este întronizat Arhiepiscop al Constantinopolului în noiembrie 380. În această calitate participă la lucrările celui de-al doilea Sinod ecumenic, care are loc la Constantinopol în anul 381. Pentru pacea Bisericii, la sfârșit lunii iunie 381 se retrage din scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului. El a fost acuzat pe nedrept de unii episcopi din Egipt că alegerea sa ar fi fost necanonică. Dând dovadă de smerenie, s-a retras pentru ca disputa iscată de persoana sa să nu afecteze lucrările sinodului. Părăsește Constantinopolul și merge la ­Nazianz, unde conduce treburile eparhiei până este ales un nou episcop titular.

Ulterior, se retrage la proprietatea sa din Arianz, unde își petrece ultimii ani din viață în singurătate și rugăciune. În tot acest timp continuă și activitatea sa teologică prin scrisori dogmatice prin care condamnă ereziile și oferă sfaturi pastorale episcopilor ortodocși. Rămâne un far călăuzitor al dreptei credințe în lumea creștină a timpului său, dar și dincolo de ea pe parcursul întregii istorii a Bisericii. Către anul 390 trece la Domnul după o viață închinată cinstirii Preasfintei Treimi. Sfântul Grigorie este considerat până astăzi teologul prin excelență al Sfintei Treimi. Biserica noastră certifică acest lucru și prin imnografia pe care i-o dedică: „Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale şi harul cel Dumnezeiesc al învăţăturilor ca un fulger grabnic s-au răspândit peste tot pământul, teologhisind Treimea în Unime şi Unimea în Treime şi învăţându-ne a ne închina Ei, de Dumnezeu grăitorule”.

(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumină)