Maica Domnului, bucuria tuturor!

Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune mult ­iubită de creștinii ortodocși. Este citit acasă sau cântat în biserici și mănăstiri. Atât textul, cât și ­muzica sunt în așa fel alcătuite că la sfârșitul ­rugăciunii, prin harul și mijlocirea Maicii Domnului, sufletul primește alinare și bucurie. Textele conțin rugăciuni de pocăință și de umilință, alternând cu cele de mulțumire și de laudă. Pe alocuri sunt folosite ­modele biblice, amintind de trecerea poporului ­Israel prin Marea Roșie, de rugăciunea și strigătul prorocului Iona, care, ­după ce a stat trei zile în pântecele ­chitului, a fost salvat, spre lauda lui Dumnezeu.

Canonul Paraclisului se încheie cu cea de-a noua cântare, după care se cântă Axionul. Încep apoi o serie de stihuri care se adresează Preasfintei Născătoare de Dumnezeu prin urarea: Bucură-te!

O primă stihiră cântă Preacuratei Fecioare: „Bucuria scâr­biților; hrănitoarea flămânzilor; mângâierea străinilor; cercetarea bolnavilor; sprijinul și ajutorul celor neputincioși... tu ești ­Fecioară”.

A doua stihiră spune cu bucurie și recunoștință către Născătoarea de Dumnezeu: „Bucură-te, Fecioară Preacurată; bucură-te, cinstitul sceptru al Împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut strugurele cel de taină; bucură-te, ușa cerului și rugul cel nears; bucură-te, lumină a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor”.

Expresia „Bucură-te, bucuria tuturor!”  se repetă la finalul „Slavei” Paraclisului. Textul care alcătuiește „Slava” Paraclisului este format din 12 propoziții, fiecare începând cu exclamația: Bucură-te! El este o sinteză a evlaviei și credinței ortodoxe în mijlocirea Maicii Domnului. O să încercăm o exegeză a acestui „imn de laudă”, care are următorul conținut: Bucură-te, laudă a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur; bucură-te, Preacurată, care ești slava creștinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, ­bucuria tuturor!”.

Bucură-te, lauda a toată lumea!

Pentru a explica această propoziție este necesar să înțe­legem drama cosmică petrecută în grădina Edenului, prin căderea în păcat a strămoșului Adam. Este cheia înțelegerii oricărui mesaj al textelor sfinte și al înțelepciunii mântuitoare, după cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Sfânta Scriptură ne înfăți­șează lumea ca pe creația lui Dumnezeu. Binele și frumosul sunt cuvintele rostite de Creator la finalul fiecărei zile și act al creației (Facerea 1, 1-28). Așadar, lumea la început era foarte bună. Omul a fost plăsmuit într-un mod aparte de Însuși Dumnezeu, ­după chipul Său (Facere 1, 26), suflându-i duh din Duhul Său.

Ca lucrare, i-a fost poruncit postul, începutul vieții duhov­nicești, pe drumul de la chip la asemănare. Creația era neprihănită, iar omul - tânăr, frumos, sănătos, nemuritor, icoană vie a Creatorului. Călcând porunca lui Dumnezeu, strămoșul Adam a produs prin neascultarea sa o ruptură sufletească între el și Dumnezeu. Acest cataclism existențial, produs în inima sa, a fost unul cosmic, o schimbare ontologică, ce s-a răsfrânt asupra întregii creații. De atunci a ­început dinamica unei căderi morale și spirituale care s-a extins pe tot pământul și pe toată ­durata istoriei.

Omenirea încă trăiește sub dominația culturii și civilizației păcatului. Această civilizație, pe care Sfântul Evanghelist Ioan o numește „Pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții”  (I Ioan 2, 17), definește starea lumii căzute. Păcatul aduce moartea, suferința și iadul. Numai înțelegând această stare putem percepe necesitatea venirii unui Mântuitor. ­Necesitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu în creație. Zămislit din Duhul Sfânt și Preacurata ­Fecioară, El nu are înclinația spre păcat  (părintele Stăniloae), trăind în trup și având viață fără păcat (Sf. Maxim Mărturisitorul), jertfindu-Se de bună voie pentru păcatele noastre. Întruparea necesita o ființă fără de păcat.

Numai în acest context, înțe­legem locul și rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii oamenilor. Ea a fost floarea fără pată, răsărită în grădina spinilor păcatului, singura ființă preacurată, într-o lume păcătoasă. Liberă de păcat și plină de iubire de oameni, ea conlucrează cu Dumnezeu (prin acel „fiat”, cf. Luca 1, 35) pentru mântuirea noastră. Meritul este mult mai mare decât al oricărui pământean (Sf. Nicolae Cabasila), ea ridicându-se prin rugăciune contemplativă (Sf. Grigorie Palama) mai presus de heruvimi și serafimi. Prin credință, rugăciune, post, milostenie și jertfire, Maica Domnului a reușit să suprime orice gând neplăcut lui Dumnezeu. Prin ascultare și îm­preună-lucrare cu Dumnezeu la taina Întrupării, Fecioara Maria a devenit scară pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu și Maică a Lui. Harul ei este îndoit. Ea este în veci pururea Fecioară și Maică Împărăteasă care stă de-a dreapta Împăratului Hristos (Ps. 44, 11). Iată de ce este ea „Laudă a toată lumea!”. Nădejdea noastră, a pământenilor, smerita fiică a neamului omenesc, care a reușit această izbândă unică, este viața fără păcat și mama lui Dumnezeu-Fiul. Noi o avem în cer ca soră, fiică și maică a neamului creș­tinesc, mijlocitoare în fața Împăratului Hristos, pe care El însuși ne-a dat-o când era pe cruce...

Bucură-te, casa Domnului!

Acest al doilea stih reprezintă o nouă calitate dobândită de Maica Domnului. Numirea de casă a Domnului este totuna cu cea de Născătoare de Dumnezeu. Acesta este cel mai mare har, care a putut fi dat vreodată unei persoane umane. Este cinstea unică a Preacuratei Fecioare Maria. Ea îl poartă în sine pe Dumnezeu nu doar duhov­nicește, ci și cu Trup. Este singura femeie din istoria uma­nității care rămâne în veșnicie, Pururea Fecioară (fecioară înainte, în timpul și după naștere), și în același timp Maică a Fiului lui Dumnezeu. Iat-o pe Preacurata, adevăratul Chivot al lui Dumnezeu, care fiind prin minune dumnezeiască, s-a sfințit desăvârșit...

Carnea trupului, urzită din rugăciune, cum spune imnograful Rugului Aprins, monahul Daniil Sandu Tudor, sfințită în Templul lui Dumnezeu, hrănită cu mană cerească, a devenit casă a Domnului, palat al dumnezeirii, templu al Duhului Sfânt în chip duhovnicesc, iar la Buna Vestire în chip trupesc.

Această uimitoare minune o cântă creștinii de-a lungul veacurilor, minunându-se de cea care este întru totul sfințită, care a pierdut grija păcatului...

Bucură-te, munte umbrit!

A treia numire, cea de munte, este dată Preasfintei Fecioare ­Maria pe temei biblic. Sfinții Părinți au folosit în imnografia bisericii expresia de munte mare, munte umbros sau munte sfânt, care arată înălțimea duhovnicească a Maicii Domnului. Muntele arată înălțimea, desă­vârșirea, ­puterea, măreția, statornicia și puterea duhovnicească. Hristos a fost numit piatra cea din capul unghiului, adică temelia Bisericii mântuitoare, care Se desprinde din muntele cel mare - Maica Sa. Sub acoperământul ei atotputernic scăpăm noi, creștinii, precum cerbii se ascund în munții cei înalți și-n pădurile umbroase. Muntele a fost dintotdeauna un loc de refugiu pentru autohtoni. Pentru cei care îl cunosc, îl iubesc și-l prețuiesc.

Bucură-te, scăpare!

A patra denumire dată Preacuratei Fecioare Maria în acest text este cea de scăpare, un înțeles pe care duhovnicește îl putem explica în două feluri.

Mai întâi, Maica Domnului ne este scăpare prin înălțimea și puterea ei duhovnicească, unde nu ajung valurile ispitelor. Ea este munte înalt, umbros (simbolul plinătății darului Duhului Sfânt), loc de refugiu pentru creștinii care o iubesc. Pe timp de pace simțim în ocrotirea Preacuratei Fecioare harul Duhului Sfânt, pacea, bucuria și veselia. Iar în timpul războaielor duhovnicești simțim ocrotirea și acoperirea ei. Umbra și verdeața simbolizează prezența și bucuria cerească a Duhului Sfânt. În ­lumina harului ei, vrăjmașii duhovnicești nu pot pătrunde, după cum întunericul nu pătrunde la lumina soarelui.

Un al doilea înțeles al cuvântului scăpare este acela de turn. În vechime oamenii scăpau și se ascundeau în munți și păduri ­neumblate, la mănăstirile vechi din Egipt și la cele din Sfântul Munte, unde erau turnuri de scăpare. Acestea erau locuri în care călugării se ascundeau când erau atacați de barbari. Turnul este construit din ziduri foarte groase, prevăzut cu o biserică, trapeză, cămară, chilii, toate la o scară mică, dar suficiente pentru a se putea trăi acolo timp de un an. Era o asceză silită, până când pericolul trecea. În acest fel ne este arătată nouă şi Maica Domnului, ca un turn de scăpare, loc inaccesibil ­ispitelor și atacurilor diavoleşti.

Bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur!

A cincea numire, cea de sfeșnic, arată cinstirea deosebită pe care o aducem Preacuratei Fecioare. Nu putem trăi fără lumină, căci lumina este viață pentru om, atât din punct de vedere material, cât și spiritual. Fizic, avem lumina creată care ne vine de la soare. Pentru suflet avem nevoie de ­lumină duhovnicească. Această lumină vine de la Soarele duhovnicesc - Hristos, Care S-a făcut vizibil pe pământ. Hristos se definește pe Sine ca Lumina lumii (Ioan 8, 12), pentru că din Persoana Sa izvorăște lumina duhovnicească, în fapte și în cuvinte.

Sfeșnicul este cel care poartă lumina. Sfeșnicul în care a fost pusă lumina - Hristos este Maica Domnului. Lumina a fost pusă de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, iar Fecioara Maria L-a purtat și apoi L-a născut, rămânând însă plină de lumină. Ne aducem aminte aici de minunata expresie de la Utrenie: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii, întru cântări cinstind-o să o mărim!”.

În acest context, Preacurata Fecioară a primit numirea de sfeșnic de aur, care arată calitatea umană a Maicii Domnului. Aurul reprezintă adevărul în toate religiile antice, iar ca metal este cel mai valoros prin frumuseţea, strălucirea și raritatea sa.

Este momentul să amintim că numirile nu acoperă calitatea duhovnicească a Maicii Domnului. Ea este în realitate mult mai valoroasă decât aurul, după cum Fiul ei este mai luminos decât lumina soarelui pe care noi o putem percepe: în Axionul Botezului Domnului cântăm „Nu se pricepe nici o limbă a te lăuda după vrednicie”.

Bucură-te, Preacurată, care ești slava creștinilor!

Așa cum am spus la început, Preacurata Fecioară Maria este crinul cel ales, înflorit din tulpina neamului omenesc. Tot ce a avut neamul omenesc mai curat, mai cinstit, mai demn, mai bun și mai sfânt a fost în persoana Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria. O ființă asemenea ei este irepetabilă, zice Fericitul Augustin, căci o a doua Maică a lui Dumnezeu nu va mai fi. Ea este slava creștinilor. Într-o vedenie, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului în biserica din Vlaherne din Constantinopol. Această vedenie stă la baza instituirii sărbătorii Sfântului Acoperământ. Preacurata Fecioară ­Maria era înconjurată de cetele arhanghelilor și îngerilor, de cele ale apostolilor și prorocilor, ierarhilor și cuvioșilor, mijlocind în fața Stăpânului Hristos şi acoperind poporul binecredincios cu omoforul ei.

Ea este slava noastră, pentru că este prima creștină, prima în cer, care stă înainte, neostenită în rugăciune în fața Tronului lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi, cei slabi și neputincioși.

Bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu!

A șaptea numire este oarecum cea mai importantă, căci numirea de Maică a lui Dumnezeu este unică. Aceasta nici îngerii, nici sfinții n-o au, este numai a ei. Respectând porunca a V-a, Hristos, la Nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11), a făcut întâia Sa minune la rugămintea Maicii ­Sale, fără să fi avut aceasta în plan. Sfinții Părinți ne învață că Hristos nu-i poate refuza Preacuratei Sale Maici nici o rugăciune. Biserica a înțeles de timpuriu că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului, de aceea i se roagă totdeauna cu încredere și nădejde, în toate împrejurările. Această postură de Maică mijlocitoare o face pe Preacurata Fecioară Maria „nădejdea celor deznădăjduiți, ridicarea celor căzuți, iubirea celor pe care nu-i iubește nimeni”.

Ne rugăm cu credință și evlavie Maicii Domnului, convinși că ea ne poate conduce, prin puterea și înțelepciunea ei, printre stânci și valuri, la limanul mântuirii, în împărăția Fiului Său iubit.

Bucură-te, rai!

Numirea de rai se datorează faptului că Maica Domnului nu a păcătuit nici măcar cu gândul, iar gândurile, sentimentele, cuvintele și faptele sale erau închinate lui Dumnezeu. Totul era pentru Dumnezeu. Începutul, mijlocul și sfârșitul gândurilor, cuvintelor și faptelor. Toate cele ale Maicii Domnului erau atât de curate, încât și îngerii se minunau. Sufletul, trupul, mintea, inima și întreaga ei viață erau stăpânite de iubire, de bucurie, de pace, de îndelungă răbdare, de blândețe, de curăție, de milostenie (cf. Galateni 5, 22). În ființa ei erau sălășluite, pline de mireasmă, toate darurile ­Duhului Sfânt.

Bucură-te, masa cea dumnezeiască!

Numirea de masă dumnezeiască este legată de Taina Sfintei Împărtășanii. Înainte de răstignire și de moarte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit această Taină. După Pogorârea Sfântului Duh, El ne oferă Trupul și Sângele Său spre împărtășire, în chip euharistic, sub chipul pâinii și al vinului. Maica Domnului este numită spicul cel nearat din care s-a copt pâinea cea adevărată Hristos. Este numită masă a pâinii vieții, potir nesecat și masă dumnezeiască. Cu Trupul și Sângele Său, luate din Preacurată Maica Sa, Hristos Se aduce jertfă Tatălui, apoi se dăruiește euharistic credincioșilor la fiecare Sfântă Liturghie. De aceea, potrivit rugăciunilor de după Împăr­tășanie, ne rugăm Maicii Domnului să mijlocească la Hristos, ca împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele Lui să ne fie spre mântuire, spre bucurie și spre veșnică veselie.

Bucură-te, biserică!

Numirea de biserică vine de la faptul că Maica Domnului este icoana prin excelență a Bisericii. Ea poartă în sine toate darurile și harurile Duhului Sfânt, toată armonia și sfințenia Bisericii. Preacurata Fecioară Maria este biserică înainte de întemeierea Bisericii, prin harul și sfințenia ei. Rămâne veșnic biserică, fiind cel mai desăvârșit membru și inima Bisericii Fiului ei. Așa cum numim Biserica izvor al sfințirii și sfințeniei pentru harul primit prin Sfintele Taine, ierurgiile și slujbele ei, instituite de Hristos prin Duhul Sfânt, la fel numim pe Maica Domnului biserică, pentru că ea ne este izvor al luminii, al iubirii și al milei, al harului și al sfințeniei.

Bucură-te, năstrapă de aur!

Cuvântul năstrapă înseamnă cupă, potir sau vas mare, în care se păstrează o băutură scumpă. Când o numim pe Maica Domnului năstrapă de aur, înțelegem că ea este potirul care poartă Trupul lui Hristos. Trupul este viață, iar sângele lui Hristos este viața noastră sfântă și veșnică. De aceea, o numim pe Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria năstrapă de aur, cinstind-o cu recu­noștință, așa cum facem când o numim sfeșnic de aur și masă dumnezeiască.

Bucură-te, bucuria tuturor!

Maica Domnului este bucuria tuturor oamenilor, cu osebire a creștinilor. Nenumărate întâmplări au fost când Preacurata Fecioară Maria a ajutat și celor care nu sunt creștini. Ne amintim de cazul preotului zelotist Aftonie, care a vrut să profaneze sicriul Maicii Domnului, în vremea adormirii ei, iar o sabie de foc nevăzută i-a tăiat mâinile. La îndemnul Sfântului Apostol Petru, acel preot mozaic s-a rugat Preacuratei Maici, fiind chiar atunci iertat și vindecat. Părintele Nicolae Steinhardt, în cartea sa Dăruind vei dobândi, scrie că Maica Domnului acoperă pe un trădător care și-a trădat prietenii, fără să fie torturat. Ea este bucurie pentru toți care o cheamă. Numirea de bucuria tuturor este poate cea mai completă și mai cuprinzătoare numire a Maicii Domnului. Așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți și trimite lumina soarelui peste cei buni și peste cei răi; așa cum Hristos a murit din iubire, răstignit pe cruce pentru păcatele tuturor oamenilor, tot aşa Maica Domnului este bucurie pentru îngeri și pentru oameni. Este bucurie pentru cei care se bucură și pentru cei întristați; bucurie fecioarelor curate și bucurie maicilor născătoare de prunci; bucurie călugărilor și celor căsătoriți; bucurie conducătorilor și supu­șilor; bucurie creș­tinilor și păgânilor care o iubesc și o cheamă în ajutor. Bucurie ne este și nouă, nevrednicilor, care-i cântăm și-i zicem: Bucură-te, mijlocitoarea noastră! Bucură-te, ­izvorul milostivirii lui Hristos! ­Bucură-te, bucuria tuturor!

(Arhim. Andrei Coroian , Ziarul Lumina)