Și dacă te plângi de faptul că te luptă curvia și că deseori ești biruită de aceasta, căzând în întristare, că Dumnezeu i-a descoperit Maicii Starețe să-ți dea pentru fiecare abatere câte 50 de închinăciuni, să știi: chiar dacă ți se pare un lucru neînsemnat, să-ți amintești că porți numele de soră (ascultătoare) și că nu trebuie să-ți impui voia în nimic! Mai bine fii mulțumitoare față de ceea ce ți s-a poruncit, împlinind toate cu frică și cutremur, pentru că puterea pocăinței noastre nu stă în cantitate, ci în calitate și în frângerea inimii – iar nici acestea nu sunt în puterile noastre să le facem.
Ci Multmilostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu vrea să ni le dăruiască și pe acestea, după mare mila Lui, dar pentru că avem aplecare spre înălțare și mândrie, ne lipsește de râvnita pocăință și pentru ca noi să le răbdăm pe toate cu smerenie și să ne socotim ai prejos decât toată făptură, căci numai atunci te vei liniști. Iar eu, cu toate că sunt de trei ori ticălos și mârșav, totuși nădăjduiesc în milostivirea Dumnezeu că nu va îngădui să te prăbușești în adâncul deznădejdii păgubitoare, ci te va ridica și întări cu Mâna Lui Atotputernică întru tot binele și spre mântuire desăvârșită. (Sfântul Cuvios Lev de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 37, Sursa: Doxologia.ro)