Arhidiaconul profesor doctor Orest Bucevschi (14 iulie 1897 - 6 mai 1992) a fost pomenit recent în Biserica „Sfântul Nicolae” - Păltinoasa, Protopopiatul Suceava 2, județul Suceava, cu prilejul împlinirii a 124 de ani de la naștere.
Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului din satul natal al celui comemorat au fost săvârșite de către părintele Răzvan Câmpulungeanu, misionar protopopesc al Protopopiatului Suceava 2, împreună cu un sobor de slujitori ai Sfântului Altar.
Momentul omagial, ajuns la cea de-a IX-a ediţie, a fost dedicat Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română, şi s-a bucurat de prezenţa autorităţilor locale, a dascălilor din comuna Păltinoasa şi a numeroşi credincioşi.
Programul religios şi omagial s-a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Parohiei Păltinoasa, dirijat de profesorul Adrian Olari. La finalul slujbei, preotul paroh Florin Aldea a scos în evidenţă personalitatea arhidiaconului Orest Bucevschi, care a făcut cinste satului Păltinoasa prin activitatea desfăşurată în patru decenii, atât în slujba Bisericii, cât şi a învăţământului teologic: „Părintele Orest Bucevschi a contribuit la ridicarea acestei biserici. Profesor fiind la Cernăuţi şi la Cluj, îşi aducea studenţii în tabără la Păltinoasa. O parte dintre aceşti tineri care au venit în satul nostru au ajutat şi la construcţia locaşului. La orele serii, aceşti studenţi se adunau împreună cu părintele în locul numit «La oltoana», unde s-a ridicat o troiţă, pentru a interpreta cântece bisericeşti”. În acelaşi timp, părintele paroh a vorbit despre câteva dintre cele mai cunoscute personalităţi din satul Păltinoasa (preoţi, câtăreţii bisericeşti, paraclisieri, primari, s.a.) care s-au remarcat de-a lungul timpului în viaţa Bisericii şi în societate. O parte dintre aceştia îşi dorm somnul de veci în cimitirul parohiei.
Preotul Florin Aldea a mulţumit părintelui misionar protopopesc Răzvan Câmpulungeanu, slujitorilor Sfântului Altar, autorităţilor locale, dascălilor şi credincioşilor pentru că au cinstit împreună memoria vrednicilor înaintaşi din Păltinoasa.
Constantin Ciofu