Luni, 19 iulie, de la ora 18,00, la Fălticeni a avut loc o procesiune religioasă, în cadrul căreia racla cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, cele mai vechi Sfinte Moaşte descoperite pe teritoriul României, împreună cu icoana Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, au fost purtate pe străzile municipiului Fălticeni, potrivit tradiţiei.
Scoaterea în procesiune a moaştelor Sfinţilor Epictet şi Astionavea loc de obicei pe 20 iulie, anul acesta fiind luată decizia de a se face cu o zi mai devreme, în primul rând pentru a se evita aglomeraţia din ziua în care este sărbătorit proorocul care este patronul spiritual şi protectorul urbei de pe Şomuz şi pentru a preveni blocarea traficului rutier pe străzile pe care se desfăşoară acest eveniment şi în al doilea rând, pentru a da posibilitatea preoţilor din parohiile din Protopopiatul Fălticeni să participe la procesiune.
Procesiunea ar fi trebuit să înceapă la ora 17,00, dar o ploaie torenţială care s-a abătut asupra municipiului Fălticeni i-a determinat pe organizatori să amâne desfăşurarea evenimentului după săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia oficiată în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
După plecarea de la Biserica „Sfântul Ilie”, unde s-au citit rugăciuni pentru ocrotirea oraşului de dezastre şi pentru ca ploile să aducă bunăstare agricultorilor, la scurt timp a reînceput ploaia care nu s-a mai oprit pe tot parcursul procesiunii. Norii nu i-au speriat pe credincioşii şi pe preoţii care au parcurs principalele străzi din zona centrală a orașului, primul popas fiind făcut în faţa Spitalului Municipal, unde preoţii s-au rugat pentru sănătatea celor aflaţi în această unitate medicală. La Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sfintele moaşte, credincioşii şi soborul de preoţi au fost întâmpinaţi de preotul paroh Adrian Brădăţanu, care s-a rugat împreună cu ceilalţi preoţi pentru păstrarea credinţei în urbea de pe Şomuz. Procesiunea a continuat spre Primăria Fălticeni, unde au fost rostite rugăciuni pentru poporul român şi conducătorii localităţii, pentru ducerea la bun sfârşit a proiectelor benefice pentru cetăţenii oraşului. La Catedrala „Învierea Domnului” s-au citit rugăciuni pentru cei adormiţi în cimitirele Fălticeniului şi întru pomenirea înaintaşilor-martiri căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării. Baldachinul în care se aflau sfintele moaşte, purtat pe umeri de patru enoriaşi ai Parohiei „Sfântul Ilie” îmbrăcaţi în costume populare şi flancat de torţe purtate de elevi jandarmi de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni, a ajuns la lăcaşul de cult, de unde a plecat după aproximativ o oră. Alături de soborul de preoţi şi credincioşi au fost primarul Cătălin Coman şi viceprimarul Constantin Bulaicon, consilieri locali.
Sfântul Ilie şi Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion sunt protectorii municipiului Fălticeni
„Mulţumim lui Dumnezeu pentru că şi anul acesta am fost învredniciţi să săvârşim această rânduială ortodoxă care este procesiunea de Sfântul Ilie, o procesiune care doreşte să arate tuturor creştinilor că Sfântul Ilie şi Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion sunt protectorii parohiei, ai bisericii noastre, dar şi ai oraşului nostru. Nădăjduim că Dumnezeu îşi va îndrepta mila asupra noastră şi într-adevăr municipiul Fălticeni va fi protejat de tot ceea ce înseamnă rău în aceste vremuri.
Astăzi, sfântul Ilie a spus să fie ploaie şi a fost chiar o ploaie de care pământul avea mare nevoie. Poate va mai ploua în continuare, dar noi trebuie să pornim în această procesiune cu gândul că toată această activitate o facem în cinstea lui Dumnezeu şi rugăm pe Bunul Dumnezeu, pe profetul Ilie, pe sfinţii mucenici Epictet şi Astion să fie ocrotitori ai parohiei, ai bisericii şi ai oraşului nostru.
Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Ilie că şi anul acesta reuşim să facem procesiunea mult aşteptată şi de noi preoţii şi de credincioşii oraşului nostru.
Anul acesta participă la această procesiune peste 30 de preoţi, arătând dragostea lor faţă de Sfântul Ilie şi Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion. Să ne fie de folos tuturor credincioşilor din oraşul nostru”, a fost mesajul preotului protop Adrain Dulgheriu.
Proiectul procesiunilor religioase în municipiul Fălticeni a fost realizat pentru prima oară în anul 2005, de regretatul preot Theodor Marian, a fost preluat de preoţii slujitori de la Biserica „Sfântul Ilie”, Ionel Marian şi Tudorel Neculau, iar din acest an este continuat de preotul protopop Adrain Dulgheriu şi preotul Tudorel Neculau, cei doi preoţi ai Parohiei „Sfântul Ilie”.