Cuvânt de recunoștință din Poiana liniștii

Aniversarea celor trei decenii de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, reprezintă prilej de bucurie duhovnicească nu doar pentru eparhia Bucovinei, pe care o păstorește de, iată, un an, ci pentru întreaga Biserică a lui Hristos din binecuvântata Moldovă, cu care se identifică de 64 de ani, ca fiu vrednic al ei, ca monah, preot și, de 30 de ani, ca arhiereu de jertfelnică slujire.

Ca unul ce m-am bucurat de binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, doresc să aduc, smerita mărturie a întâlnirii mele cu Ierarhul providențial căci arareori se întâmplă ca întâlnirea cu un om să-ți aducă în suflet nu doar mult râvnita pace, ci și semnul lucrării Proniei cerești. Aceste simțăminte le-am încercat în urmă  un sfert de veac, când l-am întâlnit prima dată pe Înltpreasfințitul Părinte Calinic. Era în prima săptămână din Postul Mare al anului 1995. Mica obște a Vovideniei, adunată în paraclisul așezământului, aștepta începerea slujbei Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Deodată, vocea preotului și sunetul fin al cădelniței au spart liniștea ce domnea în mica biserică a schitului. Sârme de lumină aurie pătrundeau pe ferestrele înguste ale încăperii, răspândindu-se cadențat prin toate ungherele, sporind atmosfera de rugăciune. La momentul potrivit, paracliserul a pregătit analogul cu cele cuvenite, iar din dumnezeiescul altar nu a ieșit egumenul spre a citi Canonul, ci un arhiereu. Nu-l cunoşteam, căci eram novice; aveam doar câteva luni de când mă închinoviasem în obștea schitului. Mi-a rămas în minte imaginea acelui vlădică descins parcă din voievodale cronici: înalt, cu părul și barba ca de aur, având o voce deloc stridentă, ci mai degrabă îmbietoare la meditație și interiorizare. Arhiereul a citit atât de pătrunzător Canonul încât, la finele lui, după ce m-am lăsat purtat prin istoriile biblice, credeam că am ajuns înaintea Veșnicului Arhiereu, Mântuitorul Hristos. La cântările Pavecerniței Mari m-am adăugat și eu, citind și câteva rugăciuni din slujbă. După săvârșirea acesteia, Părintele Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a binecuvântat mica obște și, ajungând în dreptul meu, a spus: „Ai voce bună. Să înveți muzică!”. A fost pentru mine un imbold și o binecuvântare. Din vară am început studiile la seminar, iar cuvintele Înaltpreasfinției Sale s-au dovedit profetice: oricine l-a avut profesor de psaltichie pe părintele Anibal Panțiru devenea în stare să deslușească măcar puţin din tainele muzicii bisericești.

După un an, Vădicul a poposit iarăși în Poiana liniștii, de astă dată, ca oarecând Arhiereul Vechiului Legământ, venind s-o întâmpine pe Prunca Maria la intrarea în Templu. Atunci am participat pentru întâia dată la o slujbă cu arhiereu săvârșită în biserica Vovideniei.              Îndeplinind pe atunci ascultarea de paracliser, am trăit bucuria de mă afla în preajma Vlădicului. Nu pot spune decât atât: măreție și încântare. Cu adevărat am simțit că Dumnezeiasca Liturghie coboară Cerul pe pământ. Cu un simț liturgic aparte, cu o așezare duhovnicească deosebită, Arhipăstorul de astăzi al Bucovinei a liturghisit pătruns de taina zilei de praznic: Preacurata Pruncă intra în Casa lui Dumnezeu pe pământ, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Preasfânta Maria prefigurau Taina Întrupării Mântuitorului Hristos. La finalul slujbei de hram a rostit un emoționant panegiric despre Împărăteasa noastră cea preabună, încât întreaga asistență era țintuită de înălțătorul cuvântul spus cu o rară ținută omiletică. Eu, pitit după ușa diaconiconului, savuram cuvintele Vlădicului, transformate în măiestrite peneluri ce zugrăveau armonios chipul Preabinecuvântatei Prunci Maria, adusă la Templu.

Au urmat numeroase alte momente liturgice înălțătoare trăite alături de Părintele Arhiepiscop la Vovidenia și nu numai. Îi consideram fericiți și binecuvântați pe cei din preajma Înaltpreasfinției Sale, jinduind într-un ungher al sufletului să-i devin și eu ucenic, dorință care, tot prin pronie divină s-a împlinit. După o vreme, într-un moment apăsător pentru viețuirea mea de monah, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor mi-a întins mâna precum Hristos lui Petru și, scoțându-mă din vâltoarea apei, m-a așezat din nou pe cale, cu ales tact pastoral și iscusință duhovnicească. Îi mulțumesc lui Dumnezeu neîncetat pentru aceasta, păstrând o necurmată recunoștință.

„Îi dorim Arhiepiscopului Calinic îndelungată înzilire și sporite puteri, ca să adauge cu luminile minții și ale inimii Înaltpreasfinției Sale noi și strălucite realizăriîn de Dumnezeu păzita eparhie a Bucovinei„

Aștern aceste gânduri la un popas aniversar deosebit căci Înaltpreasfințitul Părinte Calinic împlinește 30 de ani de când Hristos, Veșnicul Arhiereu, i-a așezat pe vrednicii umeri omofor înmuiat în mierea harului dumnezeiesc. Nu doresc ca smeritele mele gânduri închinate acestui moment ales din viața sacerdotală a Înaltpreasfinției Sale să fie o înșiruire searbădă de lucrări, fapte și împliniri ale Părintelui Arhiepiscop Calinic care, în cele trei decenii de arhierie, împlinind slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, iar de aproape un an, cea de Arhipăstor al „raiului Moldovei”, Bucovina, a trudit și trudește cu o impresionantă dăruire la propășirea Bisericii lui Hristos din Moldova. Însăși inventarierea acestora ar necesita foarte mult timp și spațiu de expunere. De aceea, prezentele rânduri se vor doar o sinceră evocare de suflet a celui care, de trei decenii, lucrează cu multă discreție, dar și neirosită vigoare, în Biserica moldavă.

Cu greu se pot găsi cuvinte prin care clerul și poporul evlavios al binecuvântatei Moldove să-i poată mulțumi și arăta recunoștința pentru tot ceea ce a înfăptuit Arhiepiscopul Calinic. Mărturie stau miile de sfinte Liturghii, predicile și îndemnurile pastorale pline de miez teologic și căldură părintească; din îndepărtatul ținut al Darabanilor, până la mănoasele plaiuri ale Iașilor, din pitoreștile meleaguri nemțene, până la întinsele șesuri din lunca Siretului și a Prutului, cuvântul Înaltpreasfinției Sale s-a auzit necontenit. Sutele de șantiere ale bisericilor ctitorite sau înnoite, ale așezămintelor sociale și culturale din toată Moldova, supravegheate şi coordonate de Părintele duhovnicesc al bucovinenilor, vădesc în chip deslușit lucrarea Înaltpreasfinției Sale. Ce să mai spunem de frumoasa și inspirata activitate cărturărească? Părintele Arhiepiscop Calinic este un trudnic, inspirat și iscusit mânuitor al condeiului. Mărturie grăitoare în acest sens stă impresionanta listă de peste 80 de volume de autor, lucrări coordonate, traduceri ori monografii, scri­eri de un real folos duhovnicesc, teologic, pastoral‑misionar și liturgic, oferite teologiei și culturii românești.

De aceea, cu nesfârșită recunoștință, de la Schitul Vovidenia al multisecularei Mănăstiri Neamț, numit de marele romancier Mihail Sadoveanu, Poiana liniștii care s-a bucurat, la rându-i, de nenumărate binecuvântări și împliniri duhovnicești prin bunăvoința și dragostea de Părinte și Arhiereu ale Înaltpreasfinției Sale, îi dorim Arhiepiscopului Calinic îndelungată înzilire și sporite puteri, ca să adauge cu luminile minții și ale inimii Înaltpreasfinției Sale noi și strălucite realizăriîn de Dumnezeu păzita eparhie a Bucovinei, plănuind cu gândul, înfăptuind prin vrednicia Sa și înfrumusețând prin nețărmurita dragoste față de Hristos și Biserica Lui întreaga lucrare duhovnicească, pastoral-misionară și administrativă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

(Arhim. Mihail Daniliuc, Materialpublicat în volumul Vocație și ministeriat, măsurate în decenii – volum evocare a 30 de ani de arhierie a IPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, coord. Daniela Ceredeev, Ed. Performantica, 2021)

Vă reamintim că arhim. Mihail Daniliuc este egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu și al Muzeului Mihail Sadoveanu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”- Mănăstirea Neamț.