Hristos a înviat!
Potrivit Legii nr. 101/2015, la solicitarea mai multor români din străinătate, Ziua Românilor de Pretutindeni se serbează în ultima duminică a lunii mai. În anul 2021, această duminică este serbată în data de 30 mai.
Ziua Românilor de Pretutindenieste o zi specială, având o puternică semnificaţie spirituală, de reafirmare a tradiţiilor şi a valorilor credinţei şi culturii poporului român.
Prin urmare, Patriarhia Română adresează un mesaj de unitate și frățietate, de comuniune şi de solidaritate tuturor românilor de pretutindeni.
În acest an, 2021, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României, cuvântul nostru de preţuire şi întărire duhovnicească adresat tuturor credincioșilor ortodocși români aflați departe de țarăare o semnificaţie deosebită.
Grija pastorală și atenția sporită manifestatăde Patriarhia Românăfațăde românii ortodocşi din străinătate s-a concretizat, în ultimul deceniu, prin înființarea de numeroase parohii și eparhii noi, care vin în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor români ortodocși din jurul granițelor actuale ale României (Basarabia, Bucovina de Nord, Serbia, Bulgaria, Ungaria), ale românilor din Europa Occidentală, din America, din Australia și Noua Zeelandă, precum și dinȚara Sfântă, Cipru, Turcia, Africa de Sud și Japonia.
Prin ierarhii și preoţii ei, Biserica Mamă îi binecuvintează și îi încurajeazăpe fiii şi fiicele ei duhovnicești din străinătate și, totodată, află problemele cu care aceștia se confruntă, în aspirația lor pentru un viitor mai bun. De aceea, în bisericile ortodoxe românești de pretutindeni, românii simt bucuria regăsirii și trăirii credinței strămoșești, participăla viața liturgică, alinădorul lor fierbinte dupăcei dragi și dupălocurile natale şi reafirmă identitatea lor etnică profundă. Prin participarea lor la viaţa liturgică, la evenimentele culturale și la acțiunile social-filantropice organizate de parohiile din diaspora română, sunt promovate valorile permanente ale credinţei ortodoxe și ale culturii româneşti, sunt transmise tradițiile românești și este cultivatălimba română, toate acestea contribuind la păstrarea identității culturale, etnice și ecleziale a românilor ortodocși din afara României.
Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu autoritățile de Stat ale României, în păstrarea și cultivarea identității românești are și menirea de a sprijini integrarea socialăa românilor în țările gazdă, fără asimilare culturală și fărădeznaționalizare. În acest sens, se cultivă o conviețuire armonioasăa românilor de pretutindeni cu cetățenii din țările în care locuiesc în prezent, mai ales acum când, în unele locuri din lume, criza medicală, morală, spiritualăși economicăse manifestă uneori și prin tensiuni sociale care pot degenera în conflicte interetnice și interreligioase.
Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, cu multă dragoste frăţească şi părintească, îi îndemnăm pe toți românii care trăiesc în afara României săfie permanent în legătură cu cei dragi rămași în ţară, pentru a păstra unitatea familiei şi comuniunea românească.
Cu multă preţuire şi părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române