Un veac de credință și istorie sub ocrotirea celei Preaînalte

În Sfânta cetate a Ierusalimului, la Sfântul Munte Athos sau în alte locuri încărcate de istorie creștină, icoane vestite împodobesc vechile bazilici, sau marile catedrale, unele dintre ele fiind recunoscute ca făcătoare de minuni, grabnic-ajutătoare nenumă­raților pelerini care au îngenuncheat înaintea lor. Împăraţi bizantini și împărătese, boieri și domnițe, oameni cu dregătorii înalte, ca și oameni de rând, împreună cu cete de arhierei, monahi, preoți de enorie și credin­cio­șii lor, au bătut drumurile în trecut, ca și-n vremurile mai noi, pentru a ajunge pe urmele Mântuito­ru­lui, ale Preacuratei Sale Maici, ale Apostolilor sau ale sfinților bineplăcuţi lui Dumnezeu. Cunoaştem cazuri în care împărații au re­nunțat la tron, sfârșin­du-și viața în liniștea și simplitatea mănăsti­rilor atonite, sau în chinovii din cu­prinsul Răsăritului ortodox.

Icoana Maicii Domnului din biserica satului Rădășeni, aflat în ţi­nutul Fălticenilor, fără să aibă faima icoanelor și a locurilor renu­mite ale lumii, are totuși o istorie minunată, plină de tâlc, care vorbeşte „iară și iară” despre milostivirea fără margini a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, izvor al multor minuni și rugătoare fierbinte pentru toţi fiii Bisericii.

La Mănăstirea Râșca, către sfâr­șitul veacului al XIX-lea, stăreţea ieroschimonahul Veniamin Piticariu, arhimandrit, originar din satul Mihă­iești, aproape de Rădăşeni. Dorea să realizeze o icoană pictată la Sfântul Munte Athos. Din osteneala sa și a obștii, a pus deoparte galben după galben, i-a așezat într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru, şi a plecat spre Sfân­tul Munte Athos. Drumurile erau lungi, nesigure, dar hoţii nu-şi închipuiau că o adevărată co­moară era ascunsă într-un sără­că­cios baston. A luat corabia spre Constantinopol, dar furtuna era cât pe ce să-l înece. Abia a scăpat viu, însă bastonul s-a pierdut în mare. Trist și sărac, monahul s-a dus la Athos, neputând să-şi împlinească dorin­ța. La întoarcere, așteptând corabia la Istanbul, și-a văzut bastonul într-un loc cu obiecte găsite în mare, dar stăpânul dughenei i-a spus că-i prea greu, pentru că a stat vreme îndelungată în apă și nu i-ar fi de folos. Până la urmă i l-a dat, nești­ind taina bastonului...

Veniamin Piticariu s-a întors la Athos și a comandat icoana mult dorită la un pictor de la Schitul Lacu. Era în anul 1887. Pe originalul icoanei, jos, inscripţia care a fost descifrată parţial are în componenţă numele Mănăstirii Iviru. Se poate ca icoana să fi fost pictată acolo! De altfel, se numeşte Portăriţa.

În lucrarea arhiereului Narcis Crețulescu, Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca, tipărită la Fălticeni în 1901, citim: „Icoana mare a Maicii Domnului făcătoare de minuni, zugrăvită la Sfântul Munte Athos, de un pictor renumit. Sfânta icoană e prea frumoasă, îmbrăcată peste tot cu argint bun și aurită peste tot, la Liov în Galiția (1903), cu preț de 1200 lei aur. Are juvele, stă sub geam cu privaz aurit. Este proprietatea ieroschimonahului Veniamin Piticariu, arhimandrit și egumen al Sfintei Mănăstiri Râșca, cavaler”. Titlul sfintei icoane este: Această Sfântă Icoană a Maicii Domnului se numește Por­tă­rița. Jos, pe argint, scrie: Această icoană s-a făcut și s-a împodobit cu spesele mele: Veniamin Piticariu. Sfânta icoană este o copie artistică de pe chipul Sfintei Icoane Portărița, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Ivirul (pp. 131 și 132). Revenind în țară, arhimandritul Veniamin a dăruit icoana mănăstirii de metanie.

În 1921, în timpul unei mari secete, icoana a fost adusă în procesiune de la Râșca până la Rădă­șeni. La sfârși­tul rugăciunilor pentru ploaie, icoana n-a putut fi dusă mai departe. Tra­di­ția era confirmată de mulți bătrâni din satul Rădășeni, martori ai minunii, ca și de arhimandritul Cleopa Ilie, ves­titul misionar şi duhovnic legat sufletește de satul Rădășeni, încă din vremea stăreției sale la Sihăstria, liturghisitor în Biserica „Sfin­ții Apostoli Petru și Pavel” din Rădă­șeni, împreună cu duhovnici renu­miți: ieroschim. Paisie Olaru, arhim. Arsenie Papacioc, arhim. Andrei Scrima şi alţii. Adeseori ei poposeau în casa ieromonahului Gherasim Câmpanu, renumit duhovnic al Slatinei, originar din Rădăşeni.

Arhimandritul Veniamin Piticariu a hotărât atunci să dăruiască sfânta icoană Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu dorința de a fi îngropat la umbra acestui locaş, lucru ce s-a împlinit un an mai târziu, în 1922, când Dumnezeu l-a chemat întru Împărăția Sa. Trupul său adus de la Mănăstirea Râșca a fost așezat lângă biserică, aproape de prețiosul dar lăsat satului Rădășeni, prin dăruirea minunatei icoane.

Prin grija credincioșilor, la căpătâiul arhimandritului Veniamin Piticariu s-a așezat un monument funerar realizat în marmură neagră, în semn de recunoștință pentru vestitul stareț al Mănăstirii Râșca, dăruitorul sfintei icoane în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Într-un medalion de argint, așezat pe grumazul Maicii Domnului, se găsesc părticele din moaș­te­le Sfântului Gheorghe, ale Sfântului Haralambie și ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, înso­țite de însemnarea care amintește că donația a fost făcută de arhiereul Narcis Crețulescu (trecut la cele veșnice în Mănăstirea Neamț, martie 1913), prieten al arhimandritului Veniamin Piticariu.

Așa a rămas la Rădășeni vestita icoană a cărei istorie, începută la Athos, s-a continuat într-un sat cu oameni evlavioși, întărind și mai mult credința lor, îndemnându-i să rămână fideli dreptei învă­ță­turi și s-o cinstească în chip deo­sebit pe Maica Luminii.

Umbriți de milostivirea Sa, rădă­șenenii au devenit în ultimul timp ctitori ai multor mănăstiri și biserici. Amintim de Paraclisul „Sfin­ților Ioachim și Ana” de la Sihăstria, ctitorit în vremea stăreției arhimandritului Ilie Cleopa, împreună cu două corpuri de chilii, fântână şi beci, de ajutorul pe care l-au oferit cu mărinimie la Icoana, Pocrov, Agapia Veche, Vorona și-n alte locuri.

De-a lungul anilor, la Rădășeni au poposit numeroși ierarhi, clerici, monahi și de mir, pelerini la icoana Maicii Domnului care pri­vește spre noi cu nemărginită bunătate și împli­neș­te cererile făcute din adâncul inimii, cu smerenie și frică de Dumnezeu.

Biserica în care se află primește mereu oameni apăsați de necazuri. În duminici și sărbători, ca și-n zile de rând, slujitori ai Bisericii, dar și nenumărați credincioși îngenunchează înaintea acestei sfinte icoane, punându-şi nădejdile în mijlocirea Maicii Domnului.

Biserica din Rădășeni păstrează între odoarele de preț și un epitaf pictat de vestitul iconar Irineu Protcenco de la Sihăstria, din vremea în care satul avea o strânsă legătură cu această mănăstire. Tot în aceeași perioadă, arhimandritul Ilie Cleopa a slujit Sfânta Liturghie de mai multe ori în sat și chiar rânduiala înmormântării sau a parastasului pentru unii cre­din­cioși râvnitori.

În fiecare zi, icoana adaugă alte și alte minuni pe care oamenii cre­dincioși le știu și le mărturisesc.

În rânduiala de sfințire a icoanelor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se spune: „...Binecuvânteaz-o cu binecuvântarea Ta cea cerească și-i dă ei puterea și tăria facerii de minuni. Fă-o vindecătoare și izvor de tămăduiri tuturor celor ce în dureri se vor pleca în fața ei și vor cere de la Tine ajutor prin Născătoarea de Dumnezeu”.

Icoana Maicii Domnului din Rădă­șeni este așadar împlinirea acestei rugăciuni făcute cu stă­ruin­ță în cetatea neîngenuncheată a Ortodoxiei, Sfântul Munte Athos, în 1887.

În 2021 se împlinesc o sută de ani de la aducerea icoanei în satul Rădăşeni. Odată cu trecerea timpului, icoana poartă semnele vremii. Astfel, după înştiinţarea chiriarhului şi a Sectorului patrimoniu de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, icoana a fost adusă la Bucureşti, pentru a fi restaurată.

În procesul de înnoire, ferecătura lucrată în Galiţia, de o rară frumuseţe şi valoare, a fost aurită la Atelierele Patriarhiei Române din Bucureşti, iar icoana a fost tratată la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie nucleară „Horia Hulubei” de la Măgurele cu radiaţii ionizante pentru dezinfecţia stratului suport.

Dintele necruțător al timpului poate afecta picturile, odoarele, oame­nii, lucrurile. Avem datoria de a le reînnoi, iubind frumusețea Bisericii.

Trecerea unui veac de la aducerea Icoanei Maicii Domnului Portărița la Rădășeni găsește biserica parohiei frumos împodobită, cu exteriorul și interiorul restaurate, astereală şi tablă de cupru, fațadele refăcute, pictură nouă, mobilier, un centru social-pastoral, clopote, obiecte de cult, veşminte, covoare etc.

O rugăm pe Maica Luminii să trimită ajutorul și milostivirea fără margini celor care o cinstesc după cuviință.

(† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor , Ziarul Lumina)