În prima duminică din Postul Paştelui (a Ortodoxiei) - 21 martie 2012, credincioşii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Marginea, Protopopiatul Rădăuți, l-au avut în mijlocul lor la Sfânta Liturghie pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La prima oră a dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat după datina străbună, cu pâine şi sare, de către credincioşi şi de soborul slujitor.
Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților alături de de un sobor de preoţi şi diaconi: părintele Ionel Constantin Maloş - protopop al Protoieriei Rădăuţi, arhidiaconul Mihai Bogdan Hrişcă - consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional-Teologic (Învățământ), părintele Nicolae Mihalescu - preot paroh la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Marginea şi părintele Nicolae Spînu - preot co-slujitor. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral al parohiei bucovinene.
La momentele cuvenite din cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Maxim Grigorescu de la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi a fost hirotonit întru preot, iar părintele Nicolae Spînu a fost hirotesit iconom stavrofor.
„Natanael nu era un «yesman»”
Înainte de a citi Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, adresată clerului şi credincioşilor, Preasfințitul Părinte Damaschin le-a vorbit credincioşilor câteva cuvinte despre pericopa zilei, punând accent pe chemarea lui Natanael - israelitul în care nu era vicleşug.
„Domnul Hristos a spus despre Natanael: «Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug». Exprimarea inițială a lui Natanael când Filip i-a spus «Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret », nu a fost una politicoasă - «Din Nazaret poate fi ceva bun?». El însă a spus ce a gândit și ce a simțit. De aceea, Domnul Hristos a văzut dincolo de exprimarea lui Natanael. A văzut un om care avea o oarecare sinceritate a inimii, un om fără vicleșug, care nu dorea neapărat să placă altora, care să spună doar ceea ce doresc alții să audă. Ca să folosesc un termen actual, Natanael nu era un «yesman». Deși poate s-ar fi putut exprima într-un alt fel, mai elegant, Domnul Hristos a văzut acest nevicleșug în inima lui Natanael și nu l-a condamnat, ci, mai mult, pornind de la această constatare, l-a tras pe calea mântuirii”.
În fiecare an, Biserica Ortodoxă prăznuiește în Duminica întâi din Postul Mare triumful Ortodoxiei, al dreptei credințe împotriva ereziilor, fiind amintite evenimentele din 11 martie 843 de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane și au fost întărite hotărârile celor șapte sinoade ecumenice.
(Constantin Agafiței)