La puţine zile de la începutul anului bisericesc, în 8 septembrie, Biserica noastră sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului, iar în ultima zi a anului bisericesc, 31 august (Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă), o cinstim tot pe Născătoarea de Dumnezeu. Astfel, anul bisericesc este pus sub ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria şi aceasta pentru că ea este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul a născut”. De aceea, pe ea cea care este cu „adevărat Născătoare de Dumnezeu” o mărim. O cinstim pentru că este Maica Domnului, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat S-a născut din ea şi de aceea o numim Născătoare de Dumnezeu.
Vorbind despre Întruparea Domnului, Sfântul Nicolae Cabasila spune: „Întruparea Logosului nu a fost doar lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh - primul consimţind, al doilea pogorând, al treilea adumbrind -, ci a fost şi lucrarea voinţei şi credinţei Fecioarei. Fără cele trei Persoane divine, acest plan nu ar fi putut fi pus în mişcare; dar, într-un mod analog, acest plan nu ar fi putut avea consecinţe fără consimţământul şi credinţa neprihănitei Fecioare”.
Maica Domnului prin consimţământul ei face posibilă mântuirea noastră, pentru că prin jertfa de pe Cruce şi Învierea Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, am fost mântuiţi. Pentru noi, ortodocşii, Fecioara Maria este Maica Domnului, deoarece „ne introduce în cea mai mare taină, după cum este considerat modul în care prin poarta trupului Maicii lui Dumnezeu, Domnul şi Dumnezeul nostru intră în istorie şi în lume, «în chip de rob»”, după cum spune IPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii din Grecia. Iar dacă dorim să sintetizăm învăţătura de credinţă despre Preasfânta Fecioară Maria, mergem la marele teolog, părintele George Florovsky, care mărturiseşte: „Întreaga învățătură dogmatică despre Maica Domnului poate fi rezumată în aceste două denumiri: Maica Domnului și cea pururea Fecioară. Ambele poartă pecetea autenticității Bisericii sobornicești, o pecete cu adevărat universală. Noul Testament consemnează în mod vădit nașterea Mântuitorului din Sfânta Fecioară, mărturie care a devenit un element inseparabil al tradiției sobornicești. Acest lucru este mărturisit de asemenea și în Simbolul de Credință”.
Credinţa noastră în Domnul nostru Iisus Hristos se răsfrânge şi asupra Preacuratei Sale Maici, pe care Biserica ne învaţă să o cinstim ca prima între sfinţi, mai presus decât ei, deoarece ea „a atins cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii între oameni. Cinstirea pe care o datorăm ei se numeşte supravenerare, fiindcă ea a întrecut pe toţi sfinţii în desăvârşire” (Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, pagina 127).
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)