Marți, 8 septembrie 2020, obștea de monahii a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marginea, protopopiatul Rădăuți, județul Suceava și-a sărbătorit hramul. La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a oficiat Sfânta Liturghie alături de arhimandritul Nectarie Clinci - starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei și Părintele Gheorghe Calancea, protopop interimar al Protopopiatului Rădăuți, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Serbarea hramului a debutat în ajunul sărbătorii cu Slujba de Priveghere, care a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În ziua sărbătorii, Slujba arhierească a avut loc în altarul de vară al așezământului monahal, iar răspunsurile la strană au fost date de grupul vocal de maici al schitului. La hramul mănăstirii au fost prezente maici starețe de la obștile monahale din zonă, credincioși, veniți atât din Marginea, cât și din localitățile și orașele din zona Rădăuți.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin a spus: „La Mănăstirea Marginea este zi de sărbătoare mare și pentru toți ar trebui să fie sărbătoare mare Praznicul Nașterii Maicii Domnului – una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului pururea Fecioară Maria din timpul unui an. Cum ne-am priceput fiecare, așa am cinstit această zi, cu prezența la Sfânta Slujbă, unii aseară, cei care au putut; mă bucur că sunteți astăzi în număr mare chiar în ziua de praznic cu rugăciuni, cu cântări frumoase, cu inimă să fim și să-i mulțumim Maicii Domnului, dar și să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit-o pe Maica Lui.”
Începuturile Mănăstirii Marginea s-au datorat dorinței unei familii de creștini din Marginea - Constantin și Elena Mihalescu - care, neavând copii, s-au gândit că ar fi bine și plăcut Domnului să se construiască un locaș de închinare pe pământul pe care îl aveau. În toamna anului 1993, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit locul pentru o biserică închinată Maicii Domnului. La începutul anului 1995 este numit ca egumen al schitului protosinghelul Gherontie Bodnar, care, împreună cu credincioșii evlavioși din Marginea, a construit o biserică din lemn, fiind sfințită în toamna anului 1995. Din nefericire, după 6 ani, în iulie 2001, într-o duminică după-amiază, biserica din lemn a ars în întregime, rămânând doar temelia. După alți 4 ani, în toamna anului 2005, două familii ale gospodarilor Gheorghe Lazăr și Ionel Balan s-au hotărât să construiască o nouă biserică, de data aceasta din cărămidă. În aprilie 2011, protosinghelul Gherontie a trecut la cele veșnice și schitul a rămas fără viețuitori.
În luna octombrie a aceluiași an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, Schitul Marginea se transformă în schit de călugărițe, fiind pus sub oblăduirea duhovnicească a părintelui arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei. La 21 noiembrie 2011, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, are loc instalarea primei starețe a schitului, monahia Gabriela Ilioi, venită de la mănăstirea Sucevița. În anii care au urmat, obștea s-a înmulțit, lucrările la biserică au continuat prin consolidări exterioare, schimbarea acoperișului, a catapetesmei și a pardoselii și în final prin pictarea interiorului de către pictorul Costel Olarean. În paralel s-au renovat corpurile de chilii și trapeza cea nouă, s-a amenajat curtea interioară și s-au săvârșit alte lucrări de trebuință unui așezământ monahal. Toate acestea au fost binecuvântate cu Slujba de târnosire a bisericii care a fost săvârșită la 18 august 2019 de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.