Cât de des sau rar putem să ne împărtășim?

Creștinul adevărat trebuie să aibă în vedere, că viața în Hristos se dezvoltă aici pe pământ, în arena de luptă duhovnicească. Dar, împlinirea sau desăvârșirea, are loc numai dincolo, în veșnicie, unde Hristos ne așteaptă cu brațele deschise. Trebuie știut, că nici viața de aici, dar nici cea de dincolo, nu pot da omului fericirea deplină, atunci când grijile lumești îi înăbușesc sufletul omenesc; iar această lume plină cu patimile și păcatele ei, nu ne lasă ca să moștenim viața netrecătoare, veșnică. Dar, credinciosul trebuie să profite cât de mult de viața pământească în scopul vieții celei cerești, culegând cele bune ca albina, și îndepărtându-le pe cele rele din viața sa. De aceea scopul pentru care se săvârșește Sfânta Liturghie, este împărtășirea cu Sfintele Taine. Știm că la început toți credincioșii care participau la Sfânta Liturghie se împărtășeau. Dar astăzi, din păcate Liturghia „a suferit modificări”, împărtășirea având loc numai la anumite perioade din post sau an bisericesc, de aici scăzând și trăirea, credința credinciosului de a se uni cu Hristos și a rămâne nedespărțit de El.

Credinciosul contemporan nu mai simte nevoia de a se împărtăși la fiecare Liturghie. Este adevărat că un credincios, trebuie să aibă o anumită pregătire înainte de a se împărtăși în zilele noastre, prin spovedanie, post, fapte de milostenie, etc. Dar atunci primii creștini, care se împărtășeau zilnic, oare țineau post continuu, se spovedeau zilnic? Așa ne putem da seama la ce măsuri și trăiri erau ei, față de noi astăzi. În pofida păcatelor și a patimilor care zac în lume, este și firesc, că omul pentru a se uni cu Hristos are nevoie de o curățire a inimii sale, a minții, pentru că este din lume, iar lumea este așa cum o știm din nefericire, plină de patimi și păcate grele. De aceea credinciosul de astăzi doar participă la Sfânta Liturghie, fără a se împărtăși mai des sau deloc, din varii motive; unul dintre ele ar fi simțământul nevredniciei lui. Altă problemă delicată care apare astăzi, din „prea multă smerenie”, omul se îndepărtează singur de Dumnezeu. Toți care se apropie de Sfântul Potir trebuie să aibă conștiința că sunt nevrednici, pentru că altfel nu ar mai lucra harul lui Dumnezeu în ei.

Dar să nu fie o „nevrednicie fățarnică”, sau smerenie falsă, care în loc să îl rupă pe om de păcat, îl afundă mai tare. Da! Cei care sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie (de către duhovnicul lor), pot să profite de alte feluri de împărtășiri precum ascultarea cuvântului Evangheliei la sfintele slujbe, a cântărilor liturgice din timpul Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe, a predicii rostită de către arhiereu, preot-fiind o împărtășire prin auz, care poate atinge inima oricărui credincios și îl poate aduce pe Hristos în inima sa.

Despre acest fel de împărtășire vorbește și vrednicul de pomenire, Părintele Cleopa Ilie (1912-1998), mare duhovnic și predicator. Dar cei care se pot împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, de ce nu o fac?? Hristos ne așteaptă zi de zi, ceas de ceas, minut de minut; iar noi nu îi răspundem chemării Sale. Trist! Știm că astăzi ca și în primele veacuri creștine, la finalul Sfintei Liturghii, credincioșilor li se împarte anafora, adică ceea ce rămâne de la Sfânta Proscomidie, adică resturile de la prescură. Din acele resturi puține, din anafură, luau cei care nu puteau să se împărtășească, adică un număr foarte mic de credincioși, ca binecuvântare dar și ca mângâiere. Astăzi s-au inversat lucrurile: se împărtășesc foarte puțini, iar cei mai mulți iau anafură. Unde am ajuns deci? Prin viața noastră să schimbăm nu numai viața liturgică ci și cursul istoriei.

Credinciosul poate să se apropie de Taina Sfintei Euharistii ori de câte ori nevoia o cere

Sfântul Ioan Gură de Aur chiar îi condamnă pe cei care se împărtășesc numai la sărbători, chiar dacă sunt sau nu pregătiți pentru Taina Sfintei Euharistii. Credincioșii care se împărtășesc după vorba poporului român, din an în Paște, cred ei că nu sunt de condamnat, și că doar așa simplu și-au împlinit datoria față de Hristos. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur scrie în omiliile sale, că mulți se împărtășesc numai așa din obligație, că așa trebuie să facă, și nu mișcați de către conștiință. Vremea când credinciosul trebuie să se apropie de Sfintele Taine, nu este doar atunci la Sfintele Paști sau Crăciun. Vremea este atunci când credinciosul și-a curățit sufletul prin pocăință sinceră. Credinciosul dacă are această conștiință sinceră, poate să se apropie de Taina Sfintei Euharistii, ori de câte ori nevoia o cere. Curățenia sufletului este principalul, pentru a te apropia de Împăratul cerurilor, de Hristos. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur, explică că atunci când te apropii de mâncare, de hrana pământească, trebuie să fii spălat pe mâini, cu atât mai mult atunci când te apropii de hrana cea cerească. Pe cât sunt de strălucitoare și de preț sfintele vase, cu atât mai mult trebuie să fie și sufletul nostru: mai curat, mai strălucitor chiar și de cât aurul. Dacă ne împărtășim o dată pe an, nu înseamnă că ne eliberăm de păcatele noastre, dacă ne mai și împărtășim cu nevrednicie, ne și osândim. Și de ce ne osândim? Deoarece chiar dacă ne împărtășim o dată pe an, nu o facem cu o inimă curată.  

Altă întrebare care se pune de multe ori, este dacă trebuie să ne împărtășim des sau rar. Răspunsul ni-l dă tot Sfântul Ioan Gură de Aur, care zice că nu aceasta este important. Ci important este ca atunci când ne împărtășim cu Sfintele Taine, să avem o conștiință curată și o viață neîntinată. Cei care nu sunt așa să nu se apropie de Sfintele Taine, deoarece își vor lua osândă, își vor agonisi iadul. Dar, pregătirea pentru primirea Tainei Sfintei Euharistii nu este numai o conștiință curată. Sufletul celui ce se apropie de Hristos trebuie să ardă de dragostea pentru El. Atunci când ne apropiem de Taina Sfintei Euharistii, sufletul trebuie să fie încălzit de dragostea pentru Hristos, ca mai apoi Hristos să aprindă în noi mai tare dragostea dumnezeiască care să ardă păcatele din noi.

Trebuie de reținut, faptul că Taina Sfintei Euharistii este cea mai însemnată Taină dintre toate Tainele. Euharistia este de fapt centrul tuturor tainelor Bisericii: Taina Cununiei, Taina Botezului, Taina Sfintei Mirungeri, Taina Spovedaniei, etc. Omul prin strădania sa, prin Taina Sfintei Euharistii poate ajunge la unirea sa cu Dumnezeu în chip tainic. De aceea Sfânta Euharistie, este prin excelență Taina unității Bisericii. 

Închei cu un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, la Sfânta Taină a Euharistiei, care spune: „Nu este oare lucru neînțelept să vă îngrijiți atât de mult pentru cele trupești, apropiindu-se vreo sărbătoare, și cu multe zile înainte să scoateți din dulapurile voastre cea mai frumoasă haină și să o pregătiți, să vă cumpărați încălțări și să întindeți cea mai bogată masă... în timp ce pentru sufletul vostru, care este neglijat, plin de murdărie și necurăție, care moare de foame duhovnicească, să nu arătați niciun fel de grijă?... Nu este fără minte ca trupul vostru să-l aduceți la biserică, după ce mai întâi îl împodobiți, în timp ce sufletul să-l aduceți dezbrăcat și plin de urâțenie?... Nu știți că sfânta masă este plină de focul cel duhovnicesc și așa cum izvoarele izvorăsc apa, tot așa și aceasta înalță o flacără nespusă? Deci, nu te apropia de aceasta ținând în mână trestii, sau lemne, sau iarbă, ca să nu întețești focul și să-ți arzi sufletul tău care se împărtășește. Ci apropie-te ținând în mână pietre prețioase, aur și argint, ca să le faci mai curate și să pleci de la biserică cu câștiguri mai mari decât înainte”

(Ieromonahul Nicolae Ceobanu)