Darurile dumnezeiești se înmulțesc prin rugăciune, binecuvântare și dărnicie

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

„În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.”

Prezentarea minunii înmulțirii pâinilor și peștilor, săvârșită de Mântuitorul Hristos pe țărmul pustiu al mării Galileei, aproape de Capernaum, ne cheamă să înțelegem nu numai grija (în cele mai mici amănunte) și iubirea Domnului pentru oa­me­ni, ci și faptul că darurile dum­­nezeiești se înmulțesc prin ­ru­găciune, binecuvântare și îm­părțire darnică între noi.

Istorisirile paralele din Evangheliile după Matei (cap. 14), Marcu (cap. 6) și Luca (cap. 9) ne arată că Domnul Hristos mai întâi a vorbit oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe cei bolnavi și apoi le-a oferit tuturor hrană pentru trup. Este importantă ordinea sau prioritatea acestor lucrări, întrucât și astăzi Mântuitorul săvârșește binefacerile Sale (luminarea, tămăduirea și hrănirea) credincioșilor prin lucrările învățătorești, sfințitoare și filantropice ale Bisericii Sale drept­măritoare.

Mântuitorul Hristos plecase din Capernaum mâhnit că, din cauza necredinței lor, oamenii nu conlucrau cu El la săvârşirea unor minuni care nu aveau rostul să-i sperie, ci să-i hrănească pe ei sufle­tește (mai întâi) şi trupeşte, ca să înţeleagă rostul lor pe pământ. Minunile Mântuitorului nu erau făcute la întâmplare sau ca paradă a puterii lui, ci aduceau vindecare, restaurare sufletului şi trupului oamenilor şi le descopereau sensurile a­dânci și veșnice ale vieţii lor. Tocmai fusese ucis Sfântul Ioan ­Botezătorul de către Irod, şi Mântuitorul S-a retras în linişte, rugându-Se pentru mântuirea lumii întregi şi, totodată, pentru luminarea oamenilor, ca să-L cunoască pe El, Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

Auzind că este în acel loc, oamenii necăjiți din ţinuturile vecine au venit după El în pustie şi i-au adus şi pe cei bolnavi ai lor. Privindu-i cu milă și propo­văduin­du-le cele despre Împărăţia cerurilor, Iisus i-a vindecat de toate bolile lor sufletești şi trupești. O zi întreagă a stat Domnul cu ei şi, în timp ce le vorbea despre Îm­părăţia lui Dumnezeu, despre nemurirea sufletului şi despre dobândirea vieţii veşnice, despre calea dobândirii acestei vieţi duhov­nicești, îi vindeca pe cei bolnavi, pe cei care stăteau şi-L ascultau uimiţi de puterea, de iubirea, de înțelegerea Lui. S-a făcut seară, iar ucenicii, dovedindu-şi grija pastorală pentru oameni, I-au zis Mân­tuitorului: „Doamne, dă-le dru­mul ca să meargă în cetăţile lor, să-și ia de mâncare!”, la finalul unei zile de post, dar pline de hrană duhovnicească. Mântuitorul, însă, le-a răspuns: „N-au nevoie să se ducă, daţi-le voi să mănânce”. Şi atunci ucenicii, judecând tru­peș­te, au început să (se) întrebe dacă cineva are ceva mâncare la el. Iar Andrei, cel dintâi chemat, a spus că un copil are cinci pâini de orz şi doi peşti. Acest copil venise cumva pregătit de acasă şi pentru o şedere mai îndelungată lângă Mântuitorul, arătând că dorea și se pregătise să stea mai mult cu Hristos ca să-L asculte. În mod cert, Mântuitorul a apreciat acest gest al dăruirii copilului, jertfelnicia prin care el renunţa la ceva ce era al lui şi oferea bucuros celorlalți.

Erau cinci mii de bărbați şi încă multe femei şi mulţi copii, care puteau fi chemaţi mai târziu martori ai minunii. Domnul le-a cerut oamenilor să se aşeze pe iarbă în grupuri de câte 50 și 100. După ce S-a rugat, Iisus a binecuvântat mâncarea şi le-a dăruit-o ucenicilor s-o împartă oamenilor. Iar ei împărţeau pâinile şi peştii şi, pe măsură ce le împărţeau, bucățile de pâine și pește se înmulţeau și au săturat pe toți cei prezenți. N-a făcut de la început munţi de pâine şi dealuri de peşte, ci, iată, Mântuitorul Hristos a lucrat minunea în cooperare cu oamenii, cu slujitorii Lui, Apostolii, care împărţeau darurile pe cât se înmulţeau ele. Şi tuturor celor adunaţi, probabil peste zece mii de bărbaţi, femei și copii, făcându-şi palmele lor masă, Domnul Hristos le-a împărţit şi cele spre hrana trupului, adunând la final, după ce s-au săturat, 12 coşuri de firimituri pe care cei 12 Apostoli le-au adus Mântuitorului.

Departe de a fi o simplă de­monstra­ție spectaculoasă a iubirii și puterii Sale infinite, Mântuitorul a săturat mulţimile, arătând, încă o dată, grija Lui față de oameni, care nu se referă numai la sufletele lor, ci şi la trupurile, la viața și la sănătatea lor. În final, Domnul i-a învăţat pe oameni să păstreze cu cuviinţă și cinste darurile primite de la Dumnezeu, punându-i pe ucenici să strângă firimiturile rămase, lăsând curat locul ospăţului şi, totodată, nebătându-şi joc de harul, de darul și de binecuvântarea lui Dumnezeu.

„Să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă”.

Prezentarea Evanghelistului Matei se completează cu Evanghelia după Ioan (cap. 6), când Mântuitorul, pornind de la aceas­tă minune a înmulțirii pâinilor şi a săturării mulţimilor, îi învaţă pe iudei să nu caute doar mâncarea cea trecătoare, ci să caute Pâinea cea vie, hrana cea netrecătoare care rodeşte viaţa veşnică şi pe care Fiul Omului o dă tuturor, adică Trupul și Sângele Lui. Dar Mântuitorul ne învaţă şi pe noi, creș­ti­nii dreptmăritori de pretutindeni, că numai El ne dăruiește Pâi­nea cea vie şi nu vreun alt înţe­lept, filosof, ideolog sau vraci, fiindcă pe El, pe Iisus Hristos, L-a trimis nouă Dumnezeu-Tatăl. El este Fiul Lui Cel iubit, este Calea, Adevărul şi Via­ța noastră. El este Pâinea cea vie care s-a coborât din cer, şi cine mănâncă din ea are viaţă veşnică.

Sunt multe sensurile cu care ne hrănim sufletește şi noi, ascultând Sfânta Evanghelie din această zi, în Duminica a 8-a după Pogorârea Sfântului Duh, şi la aceste merinde înțelegă­toa­re ne cheamă Biserica, ca la un ospăț duhovnicesc.

Mântuitorul S-a rugat mai întâi şi apoi a binecuvântat hrana, învăţându-ne ca şi noi, îna­inte de a mânca cele dobândite prin sudoarea feţei în timpul ­zilei, să mulțumim și să cerem binecuvântare de la Dumnezeu.

Domnul Hristos cere din partea noastră ca tipsie sau ca masă sau palme ale noastre, pe care să primim Pâinea cea vie, tocmai credinţa dreaptă în El și dorinţa să ne mântuim şi, to­t­odată, nevoinţa de a fi în ascultare faţă de El, de a împlini poruncile Lui.

Domnul Hristos ne învaţă apoi să dăruim şi noi din binecuvântarea primită de la Dumnezeu, bucurându-i pe cei din jurul nostru. Să nu ţinem adică închise în mâinile noastre darurile Lui Dumnezeu, ci să le dăruim și altora, pentru că, pe măsură ce le dăruim, le şi înmulţim. Poporul român, preluând îndemnul Domnului („În dar ați luat, în dar să dați”),
a şi formulat într-un proverb foarte expresiv această dărnicie iubitoare astfel: „Dar din dar se face rai”. Pentru că atunci când dăruieşti din darurile primite de la Dumnezeu, extinzi raiul bucuriei şi al iubirii către cei din jur, îi faci părtaşi şi pe alţii binecuvântării lui Dumnezeu.

Ne mai arată Mântuitorul Hristos „să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă”. Căci aşa şi El, mai întâi a predicat despre Împărăţia lui Dumnezeu, învăţându-i pe oameni să-și preţuiască sufletul, să şi-l înfrumuseţeze cu fapte bune şi să slujească celorlalţi. Apoi a vindecat sufletele şi trupurile oamenilor şi, în final, i-a hrănit şi trupeşte, încredinţându-i de grija Lui, Care vede şi cele mai mici nevoi din viaţa lor.

În această ordine ierarhică operează în lume şi Biserica drept­măritoare a lui Hristos, săvârşind lucrarea ei de luminare prin învăţătură, de sfințire sau tămăduire prin Sfintele Taine şi de filantropie. Cu alte cuvinte, şi noi suntem chemaţi la fel, să căutăm mai întâi să-L cunoaș­tem pe Dum­nezeu, să ascultăm învăță­tu­ra Lui şi s-o împlinim în viaţa noastră, în felul acesta curăţindu-ne, sfinţindu-ne şi vindecându-ne sufletele şi trupurile de patimi şi de boli. Dar, împreună cu acestea, trebuie să-i ajutăm şi pe cei necăjiţi, bolnavi și săraci, îngrijindu-ne de nevoile lor ca şi cum ar fi ale noastre, ştiind că Dumnezeu înmulţeşte darurile în mâna celui care le împarte. În felul acesta, bogat devine nu cel care are mult, ci cel care dăruieşte mult. Pentru că Dumnezeu e Cel care înmulţeşte darurile şi talanţii daţi fiecărui om pe măsură ce ei sunt lucraţi şi apoi împărțiți cu dărnicie mai departe.

La Sfânta Liturghie, după ce ascultăm cuvântul lui Hristos din Sfânta Evanghelie, participăm împreună cu El la Jertfa Lui şi învăţăm să ne jertfim şi noi. Şi cu cât ne jertfim sau ne dăruim, învăţând de la El dăruirea şi jertfa, cu atât ne vindecăm de patimile care ne îngroapă sufletul în mormântul egoismului. Iar apoi, prin Sfânta Euharistie ne hrănim cu El, Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer, cu Hristos Însuși; primim ceva - Trupul şi Sângele Lui - sub chipul pâinii şi al vinului sfințite de Duhul Sfânt și ne unim cu Cineva, cu Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, Fiul Cel iubit din veșnicie al lui Dumnezeu-Tatăl. Apoi aducem mulţumire lui Dumnezeu, prelungind în viaţa noastră de zi cu zi firimiturile ospățului dumnezeiesc de la Sfânta Liturghie, dăruind prin fapte bune celor din jurul nostru lumina și binecuvântarea lui Hristos.

Darurile aduse de credincioși la biserică și binecuvântate de Dumnezeu prin rugăciune se înmulțesc apoi prin dăruire și devin o bucurie pentru întreaga comunitate, ca o pârgă a bucuriei din Împărăția iubirii dum­nezeiești. Căreia să ne învrednicească Domnul nostru Iisus Hristos pe toți. Amin.

(Arhim. Mihail Stanciu, Ziarul Lumina)