Postul pe vremea Vechiului Testament

Valoarea religioasă a postului iese în evidenţă în mod clar din paginile Vechiului Testament. Constituie expresia lăuntrică a întoarcerii omului către Dumnezeu şi descoperă zdrobirea şi pocăinţa omului păcătos. Prin post, omul se smereşte înaintea lui Dumnezeu. Şi această smerenie şi zdrobire pe care le arată suferinţa postului îi dă omului dreptul de a chema cu căldură mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Această convingere a israeliteanului evlavios se desprinde din mulţi dintre psalmii împăratului profet David (Psalmul 34, 13; 68, 11; 108, 24).

Mulţi dintre părinţii Bisericii – şi în special Sfântul Vasile cel Mare – susţin că postul a fost rânduit încă din Rai odată cu porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor întâi zidiţi care le interzicea să mănânce „din pomul cunoştinţei binelui şi a răului” (Facerea 2, 16-17). Scrie Marele Vasile: „Vino ca umblând prin istorie, să cercetezi originea postului. Căci acesta nu este o invenţie recentă. Este comoara părinţilor. Tot ceea ce diferă de vechime este de ruşine[1]. Ia aminte la cărunteţea postului. Căci este de o vârstă cu omenirea însăşi, căci postul pentru prima dată în Rai a fost rânduit cea dintâi poruncă pe care a primit-o Adam: «Nu veţi mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului»”. Iar acel „nu veţi mânca” înseamnă rânduiala postului şi a înfrânării.

Porunca pentru post aspru zilnic o dă Dumnezeu Însuşi lui Moise. Este postul care avea loc la sărbătoarea marii pocăinţe sau a împăcării (Leviticul 16, 29, 30; 23, 27-33). Constituie singurul post pe care-l porunceşte legea mozaică şi era foarte aspru, lipsă totală de hrană. Prin acest post Israeliţii voiau să Îl împace sau să Îl îmbuneze pe Dumnezeu cu privire la păcatele lor. După robia Babilonului s-au rânduit şi alte posturi regulate în amintirea unor evenimente religioase şi naţionale de seamă sau şi a diferitelor nenorociri, cum era de pildă zdrobirea tablelor legii de către Moise (Ieşirea 32), căderea Ierusalimului sub Babilonieni (IV Regi, 24-25; II Paralelipomena 36; Ier. 52, 4).

În afară de posturile regulate în Vechiul Testament mai sunt amintite şi zile de post neregulate. În perioada Judecătorilor s-a ţinut post pentru tăierea multor mii de israeliţi de către fiii lui Veniamin (Judecători 20, 25-26). Postesc israeliţii pentru moartea neaşteptată a regelui Saul (I Regi, 31, 13). Încă şi David împreună cu oamenii lui au postit când a fost anunţat cu privire la moartea lui Saul şi a fiilor lui (II Regi, 1, 11-12).

(IPS Symeon Koutsas, Postul Bisericii. De ce, când şi cum postim?, Editura Apostoliki Diakonia, Athena, 2011)

[1] Principiu al lui Aristotel în Retorica, unde spune că tot ceea ce este de la cei vechi are superioritate şi autoritate morală asupra a ceea ce este nou. Vechimea este astfel ridicată la rang de valoare morală şi filosofică în sine. Acelaşi principiu este invocat de Cicero prin mos maiorum.