Gânduri, întrebări şi posibile răspunsuri la Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

Pildele în general incită mintea omului la atitudini. Uneori acestea rămân la starea de gânduri sporadice, fără a se materializa punctual prin ceva. Alteori ele se transformă în vorbe sau luări de poziţie teoretice, justiţiare dar....verbale. Abia a treia categorie, a faptelor, a acţiunii propriu-zise capătă nu doar contur, o formă nedefinită, ci şi nuanţele şi tuşele necesare sub chipul faptelor noastre. Întrebările sunt întotdeauna necesare:

1.      A fi bogat este virtute sau păcat?

Răspuns: Depinde exclusiv de modul în care folosim sau ne bucurăm de cele ce au fost dăruite nouă. ”Veselindu-se în chip minunat, îmbrăcat în porfiră şi vison” ne duce imediat cu gândul la opulenţă, la foarte multă bunăstare. Dar oare nici măcar firmiturile nu sunt utile pentru milostenie? Omului de la începuturi i s-a dat Pământul spre stăpânire. El să stăpânească, nu să fie robit şi stăpânit de acestea.

2.      Îl vedem sau nu pe sărman?

Răspuns: Nimeni vreodată nu va putea spune: Nu am Văzut! Nu am ştiut! Toţi avem prilejul lucrării iubirii noastre ca virtute. Săracul Lazar stă în fiecare om sau fiecare mână care stă sau bate la uşa sufletului nostru. Îl vedem oricum. Îl ajutăm sau îl ignorăm.

3.      Oameni sau câini?

Răspuns: Oamenii sunt definiţi ca fiinţe sociale. A intra în comuniune cu ceilalţi stă în însăşi firea noastră. Bogatul, împărtăşindu-şi masa doar cu cei deopotrivă cu el, se limitează la o stare egoistă. El este doar ca cei cu care se însoţeşte, nu iese din egoismul sinelui spre durerea semenului care poartă acelaşi chip, care este şi acela ”fiul lui Avraam”.

Câinii iau locul celui care trebuie să aline. Ei dăruiesc, în ciuda condiţiei lor umile la maxim, dragoste necondiţionată. Ca valoare simbolică ei sunt treapta cea mai de jos a vieţuirii. Și de aici oferă tot ce au, într-o comuniune intimă, deşi foarte modestă. Semn că oriunde ne-am afla pe o scală socială sau materială, putem fi de folos.

4.      De ce a fost ”îngropat” bogatul?

Răspuns: Îngroparea bogatului nu este neapărat fizică, ci mai degrabă morală şi intelectuală. El se află la moarte, pe sine însuşi, într-un underground total, fără nici o virtute care să îl ridice sau să îl lumineze. S-a îngropat pe sine sub muntele ignoranţei, adunând deasupra sa toate bunătăţile care l-au sufocat prin izolarea de lumea reală, cu bune şi cu rele. Avraam, părintele său, modelul său, nu s-a comportat aşa! Era un bogat milostiv!

5.      De ce iadul este pârjol?

Răspuns: Aşa cum iubirea milostivă este foc ce ne mistuie cu folos prin dăruirea faţă de semeni, lipsa iubirii ne consumă fără folos. Facem implozie şi cu ne transformăm în nimic constructiv. Devenim doar o grămadă de moloz fără valoare, de aruncat. Egoismul nu are nimic roditor în sine. Ce nu ne luminează din interior ne ”arde” din exterior.

6.      De ce bogatul îl vede pe Avraam?

Răspuns: Avraam este un prototip din multe puncte de vedere: începătorul Neamului Ales, răbufnirea în istoria văzută a lucrării lui Dumnezeu spre mântuirea omului, pilda iubirii semenului. La Stejarul Mamvri Avraam primeşte pe Cei Trei Călători fără a face vreo deosebire sau cercetare iniţială. Ei sunt străini bine-primiţi, indiferent care ar fi fost condiţia lor. Mai mult şi tot atunci mediază pentru cetăţile păcătoase, deşi ştie clar că nu prea există virtute acolo. Dar insistă aproape cu obstinaţie până la ultima speranţă. Rugăciunea prin sine este un act de supremă milostenie.

7.      Care sunt cele bune şi cele rele?

Răspuns: Dreptatea, justiţia presupun aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură, răsplata în aceeaşi cheie: cerând milă, primeşti milă. Nu dai milă, nu primeşti milostivirea. Dreptatea lui Dumnezeu o transcede pe cea a omului, cu toate limitele sale, inclusiv temporale.

8.      De ce să asculte pe Moise şi pe prooroci?

Răspuns: Fiecare stare sau eveniment este precedat de semne înainte vestitoare. Moise şi toţi proorocii aduc Descoperirea lui Dumnezeu mai aproape de noi. Oameni fiind, ne ”traduc” pe înţelesul nostru voia şi lucrarea lui Dumnezeu. Și noi, în contemporaneitate, avem la îndemână Sfintele Scripturi. Să le cercetăm spre a afla în ele Cuvântul Vieţii. Altfel, orice semne am primi, devin inutile.

De două milenii ascultăm pildele Mântuitorului, iar ele nu încetează a fi un izvor nesecat de înţelepciune. De fiecare dată pătrundem în noi şi nebănuite înţelesuri. Să ne fie de folos!

Pr. Dr. Gheorghe Florin Hostiuc, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, Suceava