Duminică, 13 octombrie 2019, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Sfânta Vineri din municipiul Suceava cu ocazia prăznuirii ocrotitoarei Bisericii ”Sfânta Cuvioasa Parascheva“.
La prima oră a dimineţii ierarhul a fost primit de copii cu flori şi de soborul de preoţi în frunte cu părintele Viorel Ilisoi, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu părintele Minu Mititelu, protopop al protoieriei Suceava 2.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu soborul slujitor, a săvârşit slujba de sfinţire a paraclisului de vară din curtea bisericii, după care a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Lumină lină” a parohiei, iar la momentele cuvenite din Sfânta Liturghie diaconul Tiberiu Tcaciuc a fost hirotonit preot, iar părintele Silviu Galeş a fost hirotonit preot iconom stavrofor. Printre rugători s-a aflat şi Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Damaschin a spus: „Înfigeţi adânc plugul rugăciunii în inima noastră ca să afâneze pământul şi dacă se poate mai şi câte o lacrimă care să fie acolo şi să pregătească pământul că avem pentru ce. Nu-i viaţa noastră aşa cum ar vrea Dumnezeu, nu se odihneşte Dumnezeu aşa cum s-ar bucura în vieţile noastre, dar El vine, unii cu treizeci, alţii cu şaizeci, alţii cu o sută, se bucură şi de o singură sămânţă care rodeşte, dar se bucură şi de mai mult. Faceţi-i bucurie lui Dumnezeu ca să nu fie în zadar ieşirea Lui la semănat. Ne dă Domnul sămânţă bună şi din belşug, cuvântul Său, învăţătura Sa, pe El însuşi se seamănă Dumnezeu în noi, El însuşi Vine în noi prin Trupul şi Sângele Său. Tot ce ţine de Dumnezeu, El Face, noi să-i pregătim pământul, adică inima. Faceţi-i bucurie lui Dumnezeu să găsească mai des pământ curat, afânat, adică aşa cum s-a spus în Sfânta Evanghelie, o inimă bună şi curată în care cu răbdare Dumnezeu să rodească.”
Biserica ”Sfânta Cuvioasa Parascheva“ a Parohiei Sfânta Vineri a fost construită între anii 1991-2001 şi sfinţită la 9 septembrie 2001 de către ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În prezent aici funcţionează Asociaţia filantropică „Lumină lină”, precum şi sediul protoieriei Suceava 2.