Ce dai, aceea primeşti

Viaţa este asemenea unui joc cu bumerangul, afirma scriitorul american Neale Donald Walsch. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu o acurateţe năucitoare. De aceea, ar fi bine să oferim ceea ce am vrea să primim. Să dăruim ceea ce am dori să găsim. Şi să facem aceasta necondiţionat, fără aşteptări, fără îndoieli, fără suspiciuni. Doar atunci vom înţelege de ce acţionăm aşa cum acţionăm, fiindcă ne vom trezi pe Tărâmul Binelui. Altfel, vom ajunge în situaţia fiului din pilda următoare.

Un fiu, după moartea tatălui său, a început să-şi viziteze din ce în ce mai rar mama. Soţia lui, care nu era apropiată de soacra sa, nu a dorit s-o primească în casa ridicată de fiul ei, nici ca el să o vadă prea des, şi i-a sugerat să o interneze într-un azil de bătrâni. Băiatul femeii în vârstă, care era un soţ docil, pentru a nu-şi crea probleme cu o soţie extrem de dificilă, a urmat sfatul acesteia. Aşa că mergea la azil din când în când. Nevasta îl controla riguros şi chiar dacă, declarativ, spunea că nu o deranjează vizitele fiului la mama lui, atunci când acesta era la aşezământul de bătrâni, îl suna din 30 în 30 de minute pe mobil, întrebându-l insistent când vine acasă, fiindcă şi acolo sunt treburi de rezolvat.

Zilele curgeau monoton la azil şi lipsa întâlnirii cu fiul ei, dar mai cu seamă imposibilitatea bunicii de a-şi vedea nepoţii o dureau foarte tare.

Într-o dimineaţă însă, fiul bătrânei primeşte un telefon de la recepţia azilului şi este rugat să se prezinte acolo deoarece mama lui e pe moarte. Fiul ajunge acolo şi o întreabă pe mama sa:

- Ce vrei să fac pentru tine, mamă?

- Seamănă iubire, fiule. Băiatul rămase puţin descumpănit la auzul acelor cuvinte.

- Mai concret, mamă, ce să fac?

- Uite, ai putea cumpăra nişte ventilatoare pe care să le montezi în camere, fiindcă nu sunt, şi căldura, mai ales după-amiaza, este insuportabilă. Cumpără şi câteva frigidere în plus deoarece nu sunt suficiente şi mâncarea adusă de rudele celor de aici se strică. Din cauza asta au fost nopţi în care am fost nevoită să mă culc flămândă.

Fiul, şocat de această stare de fapt, o întrebă uimit:
- De ce îmi ceri asta tocmai acum, de ce nu mi-ai spus mai devreme de toate aceste probleme?

- Fiule, îi răspunse mama cu mult calm, eu sunt obişnuită cu greul, cu căldura şi cu foamea. Mi-e teamă însă pentru tine, fiindcă tu nu vei putea suporta toate aceste neajunsuri când la bătrâneţe copiii tăi te vor trimite aici.

(Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)