Apostolatul femeii creștine

Astăzi, instituții de învățământ de prestigiu de la Paris și Londra fac studii și prezintă statistici îngrijorătoare privind un tot mai accentuat declin al religiozității tinerilor europeni. Aflăm din ele că mulți tineri din țările dezvoltate economic spun că participă doar foarte rar la slujbele religioase, alții nu-și mai declară nici măcar apartenența la vreuna dintre religii, mulți dintre ei pur și simplu considerându-se atei. Este o situație pe care trebuie să o privim cu seriozitate și durere, căci ea poate să devină o realitate și în Est. Se impune însă o întrebare: cine sunt mamele acestor tineri și ce au făcut ele cu ei până acum?

Pe fondul scăderii ratei natalității și a îmbătrânirii tot mai accentuate a populației, a înmulțirii familiilor cu un singur copil sau fără vreunul, a creșterii numărului de nașteri în afara căsătoriei, a înmulțirii uniunilor recunoscute de stat și de societate ca familii, unii sociologi estimează că numărul familiilor destrămate prin divorț va fi din ce în ce mai mare.

Cu grijă, despre sumbre previziuni de viitor

Aceiași specialiști spun că, deși știința medicală face continuu eforturi spre a mări speranța de viață a populației și prin aceasta indirect longevitatea căsniciilor, totuși, durata de „supraviețuire" a familiilor se va micșora din ce în ce mai mult.

Desigur, la acest peisaj nu foarte luminos contribuie mulți factori, printre care: părăsirea treptată a moralității, infidelitatea, violența domestică, avortul, neglijarea copiilor prin neînțe­legerile dintre soți sau prin plecarea lor în străinătate după un trai mai bun, la care se adaugă demersuri instituționale interna­ționale dedicate „educației" tinerei generații, precum recentul și controversatul „Ghid Tehnic Inter­național pentru Educația Sexuală" al Orga­nizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Europa trece printr-o masivă deteriorare a valorilor umane și a familiei în special, iar „Noua ordine sexuală" este în plină desfășurare, acum, în mai toată lumea.

Astăzi, din păcate, cuvântul Evangheliei nu se mai identifică cu spiritul european, iar cultura societății civile începe tot mai mult să difere de etosul creștin. De aceea, familiei cu adevărat creștine îi revine misiunea de revigorare spirituală a societății, de reevanghelizare a culturii contemporane care s-a cam dezis de Creștinism. Fiecărei familii ­dreptmăritoare i s-a încredințat un rol unic în lume, părinții, și mai ales mama, trebuind să fie primii propovăduitori ai credinței și ai virtuții în fața propriilor lor copii. Doar văzându-le exemplul personal, aceștia din urmă se vor deprinde cu un stil de viață guvernat de veritabile valori.

Familiile cu adevărat fericite sunt cei mai buni mărturisitori ai credinței în fața societății actuale, ele sunt cel mai bun mijloc de înduhovnicire a culturii europene de acum. În mediul on-line există astăzi personalități feminine ale mass-mediei românești care cred că tocmai emanciparea femeii a distrus practic femeia, i-a destrămat vocația de veacuri, a transformat-o, practic, într-o clonă a bărbatului prin lupta ei acerbă pentru obținerea de drepturi trase la indigo. Care ar fi însă portretul femeii de care are nevoie Europa?

Femeia dreptmăritoare, portret al jertfei iubitoare

Adevărata femeie creștină este înainte de toate o femeie a rugăciunii, o femeie care, cu toate păcatele ei, are un simț aparte în fața icoanei din cămara ei, o seriozitate neveștejită în fața vieții veșnice și a Celui Preaînalt. Deși are tragere de inimă la mai toate ale casei, sculându-se devreme și adormind târziu în noapte, cu gândul la ce mai are de făcut a doua zi, ea pare totuși să prețuiască mai mult pacea unui trai modest decât alergatul după multe slujbe care să-i ofere mijloacele materiale pentru a-și medita copiii în variile domenii la modă acum.

Ea își iubește și respectă soțul, îi trece cu vederea multe și-l vede cel mai adesea cu mult mai bun decât este el cu adevărat, îi sprijină bunele inițiative și îi înfrânează pornirile uneori pătimașe sau greșite, aplanează conflictele care apar inevitabil de-a lungul vieții de familie și are în vedere mai întâi de toate creșterea în duh a celor pe care i-a născut. Nu-și alintă exagerat copiii, dar nici nu-i neglijează pentru niscaiva extravaganțe de-ale ei.

Frumusețea ei este și exterioară, dar mai ales ea strălucește în ochii celor care știu să o privească nu doar cu ochii cei trupești. Simplă și smerită, neiscoditoare și cu vorba măsurată, iubitoare și receptivă față de problemele celor de lângă ea, femeia dreptmăritoare este, vrem, nu vrem, un reper tainic al societății noastre românești. Ea este mama oamenilor cu adevărat de frunte ai României noastre de mâine, ea ține majoritatea caselor acestei țări, cultivând echilibrul dintre cele materiale și cele netrupești. Ea dă de cele mai multe ori tonul vieții liturgice prin prezența ei duminica în zori în tinda bisericii de sat sau de oraș. Ea este sprijin de nădejde al preoților în parohie, iar râvna ei deosebită se vede de la ștergarele curate și bine apretate din anumite biserici de la țară până în cele mai fine detalii ale comunicării mediatice dezvoltate de Biserică acum.
Deși se luptă ca toți ceilalți cu greutățile lumii de azi, are pe față o seninătate sfântă, o cumințenie pe care n-o poți cumpăra de nicăieri. Urmașă a femeilor miro­nosițe, ea este chip al fecioriei înțelepte și al untdelemnului ei prețios, încarnând duhovnicește pentru cei de astăzi evlavia primelor femei iubitoare de Hristos.

Mironosițele de altădată și netrecătorul lor mesaj

Despre virtuțile acestora din urmă aflăm câteva detalii din chiar textul evanghelic al duminicii închinate lor, din care reiese faptul că ele s-au aflat chiar în miezul evenimentelor legate de Răstignirea, Îngroparea și Învierea Domnului Hristos. Vedem aici că până și în momentele cele mai sumbre, în clipele punerii Domnului în mormânt, ele erau acolo, erau de față. Chiar dacă societatea acelor vremuri nu le dădea importanța și vizibilitatea de care se bucură femeile acum, ele dovedeau și în epoca aceea că rolul lor în familie și în societate era unul deja recunoscut de către toți. Ele au stat lângă bărbații și Domnul lor atât la bine, cât și la greu. Chipurile lor păstrează peste veacuri linii adânci de caracter: jertfă plină de curaj, altruism și inițiativă, hărnicie și dăruire. Bărbații erau incluși în modul cel mai natural în gândirea și acțiunile lor, dovadă că, fără vreo umbră de înjosire, ele se așteptau ca cineva să le dea la o parte piatra de la mormânt. Deși atunci era cu totul altă lume, grija pentru respectul acordat femeii a existat încă din Biserica primară, înșiși Sfinții Apostoli preocupându-se, spre exemplu, de văduvele iudeilor eleniști care la un moment dat „erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi" (Fapte 6, 1).

Maica Domnului, model și ghid al femeii către îndumnezeire

Maicile noastre au învățat să fie cum se cade mai ales din ce au văzut la cele de dinaintea lor. Toate au avut însă un model comun, ce le-a strălucit smerit chiar din spatele licăririi candelei lor. Zugrăvită tot timpul în acțiune, fie cu Pruncul Sfânt în brațe, fie orantă la dreapta tronului Nemitarnicului Judecător, Maica Domnului mijlocește tot timpul pentru noi. Deși nu ne-au rămas multe cuvinte de la ea în Sfânta Scriptură, Preacurata Fecioară a fost un om de acțiune, un om care și acum împinge spre Dumnezeu omenirea toată. Ea ne rămâne și astăzi modelul femeii desăvârșite. Spre cumințenia ei curajoasă, spre responsabilitatea ei față de noi toți, spre ocrotitoarea ei iubire și blândul ei cuvânt ar trebui să se îndrepte femeile de astăzi pentru ca mâine societatea să arate altfel. Să alergăm cu toții sub acoperământul ei!

(Ziarul Lumina)