Tăierea capului slujitorului dreptăţii

Biserica pomeneşte Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment marcat de credincioşi prin post şi rugăciune în amintirea personalităţii ascetice a Botezătorului, dar şi a morţii lui nedrepte. Despre Sfântul Ioan Botezătorul, Domnul Hristos a spus enigmaticele cuvinte că este cel mai mare om născut din femeie. În timpul vieţii pământeşti acesta a văzut doar zorii Împărăţiei cerurilor pe care a vestit-o.

Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul este îndeobşte cunoscută de credincioşi, precum şi moartea sa martirică, cauzată tocmai de păcatele pe care le-a înfierat toată viaţa sa: lăcomia, desfrânarea, necinstea şi nedreptatea. Acestea i-au înnegurat mintea şi inima regelui Irod, care l-a dat pe marele profet la moarte chiar împotriva propriei lui dorinţe. De obicei, se spune că în ziua de pomenire a morţii sale se posteşte pentru ca şi noi, prin acest act de asceză, să ne ferim de păcatele care au condus la moartea Botezătorului.

Profetul Ioan este prezent în paginile Sfintei Scripturi, remarcându-se prin cuvintele sale paradigmatice rostite la adresa Fiului Omului, a Cărui activitate pu­blică o prefaţează. Ioan îşi începe misiunea cu aceleaşi cuvinte rostite de Domnul Hristos: „Pocăi­ţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor!”

La Iordan săvârşeşte Botezul Fiului lui Dumnezeu, mărturisind că el are nevoie de botezul Celui venit, dar se supune îndemnului dumnezeiesc să împlinească atunci „toată dreptatea”, adică dreptatea care vine din Lege. El spune tuturor despre Hristos că este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (cf. Ioan 1, 29). Acest titlu devine un nume hristologic fundamental în Biserică.

Atunci când Ioan îl numeşte pe Hristos „Mielul lui Dumnezeu”, prefigurează prin acest titlu destinul mesianic al Domnului, în mod special Jertfa Sa pentru ispăşirea păcatelor lumii. Aici este prezentată o imagine blândă şi milostivă a Fiului lui Dumnezeu. Dar Botezătorul nu avea numai această percepţie în mintea lui. Să ne aducem aminte ce spune în alte ocazii: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă”; „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 7-8; 10). Ioan Botezătorul îl vesteşte prin aceste cuvinte pe Mesia - „securea” lui Dumnezeu, Care vine să pună capăt nedreptăţilor şi să pedepsească încă din această lume pe cei păcătoşi. Prin viaţa sa ascetică şi intransigenţa faţă de păcate, Ioan vesteşte judecata şi mânia lui Dumnezeu care trebuiau să se manifeste într-o lume decadentă. El aştepta judecata şi dreptatea divină.

Vin apoi întâlnirea cu Hristos, botezul de la Iordan, şi vestirea Mielului lui Dumnezeu prin care punctează misiunea izbăvitoare a Fiului Omului şi mesajul Său de iubire, milă şi iertare.

Totuşi, în alt context, Botezătorul pare să aibă unele dubii în legătură cu activitatea lui Mesia. Fiind în închisoare şi auzind de faptele lui Hristos prin care nu se prefigurau, aşa cum aştepta, iminenta judecată a lumii şi pedepsirea celor răi, i-a trimis pe doi dintre ucenicii lui la Hristos cu întrebarea: „Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?” (cf. Matei 11, 2-3). Se pare că misiunea lui Hristos nu corespundea speranţelor Botezătorului care aştepta pe Mesia - „securea” lui Dumnezeu.

Hristos Domnul îi trimite un răspuns care să îl lămurească asupra a ceea ce Dumnezeu avea să facă la momentul respectiv cu lumea: „Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (Matei 11, 4-5). El îi redescoperă Botezătorului Ioan că Mesia este Domnul milei şi al iertării, Mielul Care izbă­veşte lumea de rău prin Jertfa Sa. De asemenea, Hristos îi arată că vremurile mesianice reprezintă timpul în care se revarsă mila şi bogăţia harului lui Dumnezeu asupra lumii.

Dar ce se întâmplă cu „securea” lui Dumnezeu aşteptată de Botezător? Se pare că Sfântul Evanghelist Ioan a cunoscut această dilemă din sufletul Botezătorului Ioan, şi el reuşeşte să îl împace pe învăţătorul său în ultima carte a Sfintei Scripturi. Evanghelistul Ioan face paralele între Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii, pomenit în Evanghelia a patra, şi aşteptarea Botezătorului că Mesia trebuie să fie judecătorul lumii. În Apocalipsă, Sfântul Ioan Teologul Îl prezintă pe Mesia sub chipul Mielului Eshatologic, Care învinge în mod definitiv puterile răului şi judecă întreaga lume. Vedem că această aşteptare a Botezătorului din timpul vieţii lui se împli­neşte în Apocalipsă, de aceea Sfântul Ioan Botezătorul este în acelaşi timp imaginea milei şi iubirii lui Dumnezeu, dar şi a dreptăţii finale, a judecăţii înfricoşătoare.

De la modelul Botezătorului Ioan şi în special de la Mesia, „Mielul lui Dumnezeu”, învăţăm că înţelepciunea dumnezeiască manifestată în planul divin de mântuire a lumii ne arată că judecata dreaptă şi înfricoşătoare se înfăptuieşte numai după ce Dumnezeu a revărsat cu belşug asupra lumii mila şi iertarea Sa, harul sfinţitor şi puterea de a călca peste puterile răului. Cu alte cuvinte, nu suntem traşi la răspundere, nu suntem întrebaţi de binele pe care nu l-am făcut decât numai după ce noi am primit revărsarea bunătăţilor lui Dumnezeu şi puterea de a să­vârşi cele poruncite de Domnul Hristos.

(Marius Nedelcu, Ziarul Lumina)