Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava, în perioada 30-31 august, în cinstea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, este următorul: vineri, 30 august, între orele 7:00-10:00 – Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi. Între orele 14:00-17:00 - Taina Sf. Maslu. Între ore 17:00 – 20:00, va avea loc slujba de Priveghere în cinstea Icoanei Macii Domnului făcătoare de minuni. Sâmbătă, 31 august, între orele 7:00-12:00, Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie şi Pomenirea Morţilor, Procesiune cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Slujba va fi săvârșită de un sobor de preoți. Între orele 17:00-20:00, Slujba de priveghere pentru Sf. Duminică.
(Preot misionar Constantin Diaconaşu)
Scurt istoric
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Izvorul Tămăduirii” din Suceava este o biserică misionară şi aparţine de Spitalul Judeţean "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava", fiind situată în curtea Spitalului Vechi. Începând din 2011, Biserica mai are un hram, şi anume Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, care se prăznuieşte pe 9 noiembrie. În Sfânta Biserică sunt păstrate cu grijă moaştele a peste 70 de sfinţi.
Icoana Maicii Domnului din faţa raclei Sfintelor Moaşte a lăcrimat în timpul Sfintei Liturghii din 31 august 2003, când cinstim „Punerea în Raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului”. „Sfintele Moaşte formează un preţios dar duhovnicesc pe care ni L-a dat Dumnezeu. Ele sunt totodată o puternică şi convingătoare dovadă văzută a nevăzutului nostru Dumnezeu. Omul legat de pământ vrea întotdeauna să vadă, să pipăie, să înţeleagă mai întâi şi apoi să creadă. El mereu caută să vadă minuni, să vadă îngeri, să vadă sfinţi, să vadă ce este dincolo de mormânt. Moaştele Sfinţilor ne vorbesc... Ne cheamă să trăim pentru Dumnezeu, ne invită să mergem pe calea desăvârşirii”.