Vorbele urâte

„În vremea aceea, cunoscându-L pe Iisus, oamenii din ținutul Ghenizaretului au trimis în tot acel ținut și au adus la El pe toți bolnavii. Și-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți se atingeau, se vindecau. Atunci au venit din Ierusalim la Iisus fariseii și cărturarii, zicând: De ce ucenicii Tăi încalcă datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă pâine. Iar El, răspunzând, le-a zis: Dar voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Căci Dumnezeu a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, iar cine vorbește de rău pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârșească». Voi însă spuneți: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, acela nu va cinsti pe tatăl său ori pe mama sa; și ați desființat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Fățarnicilor, bine a prorocit despre voi Isaia, când a zis: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. În zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături ce sunt porunci ale oamenilor». Și, chemând la Sine mulțimile, le-a zis: Ascultați și înțelegeți: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om.” (Matei 14, 35-36; 15, 1-11)

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 23, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 326-327

„Întrebarea 23: Până la câte cuvinte se socoteşte vorbire de­şartă?

Răspuns: În general, orice cuvânt care nu contribuie la împlinirea nevoii pe care o avem în Domnul este deşert. Dar primejdia vorbirii deşarte este mult mai mare, pentru că, chiar dacă ceea ce s-a spus este bun, dar nu contribuie la întărirea credinței, cel care a vorbit nu numai că nu este scutit de primejdie din cauza cuvântului bun, dar şi întristează pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, fiindcă n-a fost ziditor cuvântul. (...) Dar cât este de mare răul de a întrista pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, mai este nevoie să spun?”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci şi despre facerea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 446

„ (…) cuvântul trebuitor şi răspunsul bine socotit, să grăiască atunci când se cuvine, să nu lovească pe neaşteptate şi cu repezeală, ca o grindină, pe cei din jur. De aceea şi legătura aceea fină care leagă limba de partea de jos a bărbiei se numeşte frâu tocmai pentru ca limba să nu grăiască lucruri nepotrivite şi nesocotite. Să binecuvânteze, iar nu să ocărască; să cânte, iar nu să defăimeze; să laude, iar nu să grăiască de rău.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 595-596

„Păziți-vă, dar, limba mai mult decât lumina ochilor! Limba este cal împărătesc; dacă-i pui frâu şi o înveți să meargă frumos, împăratul se va odihni pe ea şi va sta pe ea; dar dacă o laşi să umble fără frâu şi să zburde, ajunge căruța diavolului şi a demonilor!”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)