Tot ceea ce facem, să facem cu iubire – doar așa putem tinde către adevărata credință

În ziua de azi, mulți creștini ortodocși își spun credincioși – însă, de fapt, nu practică o religie adevărată. Ce vreau să spun? Îngăduiți-mi să dau două exemple simple.
Cineva vine periodic la biserică. Când vine, face multe închinăciuni, își face des semnul Crucii, plânge, sărută toate icoanele iconostasului, face danii generoase bisericii. Altcineva vine mai toate duminicile, de multe ori în timpul săptămânii – și stă liniștit în fundul bisericii. Cel dintâi, când iese din biserică, începe îndată să se plângă de sănătate și de celelalte probleme pe care le are. Celălalt, chiar dacă suferă de mai multe afecțiuni, are întotdeauna un zâmbet călduros pe buze și primul lucru pe care îl întreabă într-o engleză rudimentară este „Sunteți bine?”. Atunci, cine are adevărata credință?
Sfântul Porfirie spune că adevărata religie are drept temei iubirea noastră de Dumnezeu. Nu forma, ci fondul acestei iubiri. El o numește Eros sau iubire-pasiune. Părintele spune că atunci când avem felul acesta de iubire pentru Dumnezeu, dobândim harul Lui și, astfel, viețuim în lumina Lui. Atunci când avem această lumină, nu mai este întuneric. Noi aflăm bunătatea, indiferent de cele cu care ne confruntăm.
Părintele Porfirie folosește pilda unor persoane în vârstă care trăiau într-o peșteră, blocând intrarea, pentru a se feri de vânt. Înăuntru era întuneric și puțin oxigen. Din acest motiv, s-au îmbolnăvit. Dar când au ieșit de acolo au fost cuprinși de lumina soarelui și de aerul curat, prinzând, astfel, puteri. El continuă, spunând că același lucru se întâmplă atunci când primim lumina lui Hristos. Fără această lumină suntem precum locuitorii din peșteri, în întuneric. Însă odată cu lumina suntem schimbați, iar ce era rău devine bun. Întunericul devine ușor de suportat. Aceasta este natura unei adevărate religii.
Putem ține toate rânduielile, toate posturile, să ne rugăm, sa facem metanii, să ne închinăm, să venim la biserică, să citim Scriptura… și încă să nu avem adevărata religie.
Spune Sfântul Porfirie: „De multe ori, nici osteneala [nevoitoare], nici îngenuncherile, nici închinăciunile nu atrag asupra noastră dumnezeiescul har. Există Sfintele Taine. Și, cel mai important este să mergem dincolo de aspectele formale și să accedem la miezul problemei. Tot ce facem trebuie făcut cu iubire. (…) Avându-L pe Hristos, omul este covârșit de har și, astfel, viețuiește deasupra răului. Răul nu există pentru el. Nu există decât binele care este Dumnezeu, răul neputând exista. Atunci când este lumină, întunericul dispare. Întunericul nu-l mai cuprinde câtuși de puțin pe acela, întrucât el este în lumină”.
Adevărata religie creștină transformă și vindecă. Însă aceasta cere smerenia noastră. Adevărata religie este Iubire. Întotdeauna Îl dorim pe Dumnezeu și căutăm unirea cu El, pentru a viețui în lumina Lui. Fără de aceasta, religia este o luptă care ne lasă tulburați și slabi. Săvârșim fapte de evlavie, acte de binefacere, batem metanii. Încercăm multe, însă rămânem confuzi, certăreți sau deprimați.
Adevărata religie nu este omenească. Ea este Una cu adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu Cel Întreit în Persoane și cu lucrarea Sfântului Duh.
Scopul nostru este de a fi una cu El, scop ce are drept temei o iubire înflăcărată pentru El. Această iubire se răspândește la toate mădularele Lui. Sfântul Porfirie descrie această iubire ca fiind entuziasm, nebunie, dorire intensă pentru tot ce este dumnezeiesc. În felul acesta atragem harul Lui, suntem transformați și aflăm pacea și iubirea întru El.
(Doxologia.ro)