Izgonirea demonilor

„În vremea aceea fariseii s-au sfătuit împotriva lui Iisus cum să-L piardă. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Și mulți au venit după El și i-a vindecat pe toți. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb și mut, și l-a vindecat, încât cel orb și mut vorbea și vedea. Iar mulțimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta Fiul lui David? Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci, cum va dăinui împărăția lui? Și dacă Eu scot pe diavoli cu Beelzebul, feciorii voștri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe diavoli, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască lucrurile dacă nu va lega întâi pe cel tare și pe urmă să-i prade casa? Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine risipește.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 392)

„Diavolul nu face bine celor care îl ocărăsc, ba dimpotrivă, chiar când nu-i ocărât, lovește pe cei care-i slujesc și-l cinstesc.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLI, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 493

„…scoaterea demonilor din om este lucrarea unei puteri foarte mari și nu a unui har oarecare.”

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 216

„Dar scoțând pe demoni, nu trebuie să ne umplem de slavă. Nici să nu ne mândrim cu vindecarea bolilor. Nici să nu ne minunăm de cel ce scoate demoni, iar pe cel ce nu-i scoate să-l disprețuim. Ci să cunoască cineva nevoința fiecăruia și fie să o imite și să o râvnească, fie să se îndrepte. Căci nu este al nostru a face semne. Aceasta aparține Mântuitorului. Căci a spus ucenicilor: Nu vă bucurați că vi se supun diavolii, ci că numele voastre s-au scris în ceruri (Luca 10, 20). Căci faptul de-a ni se fi scris numele în cer e o mărturie a virtuții și vieții noastre. Iar a scoate demonii e un dar dat de Mântuitorul. De aceea celor ce nu se laudă cu virtutea, ci cu semnele, spunând: Doamne, oare nu cu numele Tău am scos demoni și nu cu numele Tău am făcut multe puteri?, le-a răspuns: Amin zic vouă, nu vă știu pe voi (Matei 7, 22-23). Căci nu ne cunoaște Domnul căile celor lipsiți de evlavie. Mai ales trebuie să ne rugăm, precum am spus înainte, ca să primim darul deosebirii duhurilor ca, precum s-a scris, să nu credem oricărui duh.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)