Tema pentru meditaţia de astăzi este legată de trezvie. La ce se referă oare această virtute?

Când vorbim despre trezvie nu avem în vedere starea de trezire trupească (după ce te-ai spălat pe faţă sau ai băut o cafea), aceasta fiind o stare de veghe a trupului, care în cărţile duhovniceşti este numită priveghere. Trezvia este o noţiune care se referă la minte şi are în vedere atenţia cu care ne lucrăm mântuirea. Să le luăm pe rând.

Prima ar fi atenţia la rugăciune şi la cuvântul lui Dumnezeu. Dacă atunci când ne rugăm gândul nostru zboară aiurea, înseamnă că nu avem trezvie. Dacă atunci când mergem la  biserică duminica ori în sărbători şi ne întreabă cineva după slujbă ce Evanghelie s-a citit la Liturghie, iar noi nu ne amintim, înseamnă că trezvia ne lipseşte.  Trezvia nu are în vedere atât starea de a fi treaz, cât pe aceea de a fi atent la viaţa ta. De altfel, dacă citim cu luare aminte Pilda celor 10 fecioare din capitolul 25 al Evangheliei după Matei, vedem că toate acelea au adormit. Nu pentru că au adormit au fost mustrate cele cinci fecioare neîn­ţelepte, ci pentru faptul că nu au fost atente atunci când, luând candelele, au uitat să ia untdelemn.

De multe ori ne scuzăm: îmi pare rău, am uitat sau am neglijat ceva. Acestea nu sunt lucruri mici, nesemnificative în viaţa unui om. Dimpotrivă, în viaţa noastră relele pornesc de la aceşti trei uriaşi: nepăsarea, ignoranţa sau neşti­inţa şi uitarea. Iar toate sunt legate de minte. „Dumnezeu ne-a dat mintea nu pentru cele la care noi o folosim, ci pentru lucrarea ei ascunsă. Mintea are propria ei lucrare, care este urmărirea ascultătoare a lui Dumnezeu, atenţia pentru a nu se împrăştia, pentru a nu fi cucerită şi înnegrită de gânduri: este trezvia, vederea lui Dumnezeu”.

Când mergem la sfintele slujbe, să rămânem aşadar într-o atenţie plină de ascultare la ceea ce se întâmplă, pentru a fi împreună cu Hristos în duh, şi nu prezenţi doar fizic în biserică, dar atât de departe cu inima de jertfa Fiului Omului.

(Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)