Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 413
„Dușmanii îi aveau în puterea lor, iar ei erau doisprezece oameni: simpli, înlănțuiți, biciuiți, purtați de colo-colo; dar nu li s-a putut închide gura; ci după cum nu-i cu putință să înlănțuiești raza de soare, tot așa și limba acelora. Pricina? Nu erau ei cei care vorbeau, ci puterea Duhului! Așa a învins și Pavel pe Agripa (Fapte 25, 23-26, 32) și pe Nero, care a întrecut pe toți oamenii în răutate. Domnul, spune Pavel, mi-a stat în ajutor și m-a izbăvit din gura leului (II Timotei 4, 17). Tu, însă, minunează-te de ucenicii Domnului, că îndată ce au auzit pe Domnul spunându-le: Nu vă îngrijiți, au crezut, au ascultat și nimic din cele înfricoșătoare nu i-a spăimântat. Iar dacă spui că Domnul le-a dat destulă mângâiere prin cuvintele: Duhul Tatălui nostru va fi Cel Ce grăiește, apoi, tocmai pentru aceasta mai cu seamă mă minunez de ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut Domnului să-i scape de chinuri și de suferințe. Și aveau să le sufere nu doi sau trei ani, ci toată viața lor.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 444
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)