Cruciulița de pe limbă

În arhicunoscuta parabolă despre Pilda vameșului și a fariseului întâlnim un fapt interesant și paradoxal. Vameșul, un păcătos învederat, notoriu, cu păcate grele la activ, pleacă mai îndreptat la casa sa decât fariseul, un virtuos, la prima vedere.

Cuvintele, cuvintele rugăciunilor rostite de cei doi îi îndepărtează sau îi apropie de Dumnezeu, îi acuză sau îi îndreptățesc înaintea Domnului. Porunca Bisericii spune să nu facem rău semenului nostru nici cu cuvântul, nici cu fapta. Fariseul l-a grăit de rău pe vameș înaintea lui Dumnezeu, vameșul a nedreptățit prin faptă pe aproapele. Cu toate acestea primul, adică fariseul, a fost condamnat pentru atitudinea lui, pe când vameșul a fost iertat. Ce concluzie trebuie să tragem de aici? Judecata păcatelor străine reprezintă o osândă grea, fie că o faci în gând, fie că o exprimi cu voce tare. Ultima variantă este cu adevărat cea mai gravă. De ce? Fiindcă pe aproapele poți să-l ucizi numai cu un cuvânt. Și sunt cuvinte care dor mai tare decât orice lovitură sau pedeapsă fizică.

În secolul al XVIII-lea a existat în Athos un bătrân călugăr. Lui i s-a spus că trebuie să își supravegheze mai mult limba fiindcă era destul de vorbăreț și oricărui călugăr cu care se întâlnea îi putea găsi un cusur. Odată, în vis, a avut o descoperire, iar Domnul i-a spus: „Pune pe limbă o cruciuliță mică de lemn și nu spune nimic. Pentru că dacă vei vrea să spui ceva, va trebui să scoți din gură crucea și astfel vei arăta că te-ai făcut tu judecător în locul Meu și nu ai nevoie de ocrotirea Mea”. Așa că bătrânul a început să umble cu crucea în gură, nespunând nimănui nimic. După vreo două zile i-a spus duhov­nicului său: „Această cruciuliță mi-a zgâriat toată gura. Eu nu am spus nimic, dar, din pricină că voiam foarte mult să mă exprim, limba mea continua să se miște și cruciulița îmi zgâria mereu cerul gurii”.

„Nu te teme pentru rana pe care ți-a făcut-o crucea de pe limba ta, ci gândește-te de cât rău au fost scutite inimile celor cărora ai fi vrut să le arunci cuvinte grele și de cât întuneric te-ai izbăvit neputând păcătui în acest fel.”

(Augustin Păunoiu, Sursa: Ziarul Lumina)