Prolegomene pentru o altă dimensiune a existenţei

În actuala lume profană profund desacralizată („Dumnezeu este mort” – Friedrich Nietzsche) şi, de aici, sever dezechilibrată spiritual, caracterizată în principal de hedonism (sub toate formele şi manifestările sale), apariţia unei lucrări care pune acut problema „vieţii viitoare”, de după moarte, poate stârni atât nedumerire, admiraţie, furie cât şi dialoguri sau controverse.

Interesant este faptul că toată această desacralizare (în fapt, „vrăjire”) a lumii, declanşată în lumea europeană de către curentele cultural-filosofice specifice Renaşterii, urmate pe filieră spirituală şi absolut logică de cele corespunzătoare iluminismului, pozitivismului, marxismului, psihanalizei şi ... satanismului nu au putut ucide introspecţia simultan psihologică, filosofică şi religioasă a oamenilor: mai există ceva după moarte sau totul se termină odată cu intervenţia sa?

Folosind cu măiestrie învăţăturile şi datele religiei, filosofiei, psihologiei, parapsihologiei, ştiinţei medicale în general (cu referire specială la neurologie şi psihiatrie), ca şi cele oferite de relatările despre decorporalizare suferite de o serie de persoane şi relatate personal autorului, lucrarea preotului paroh Valentin Puşcaşu (parohia ortodoxă din Ţibeni, judeţul Suceava)  - Moartea şi Viaţa Viitoare - vine să demonstreze indubitabil că există viaţă după moarte. Citind în mod onest această lucrare, conştientizăm că, prin moarte, oamenii intră în altă dimensiune a existenţei lor.

Demersul ştiinţific al autorului se derulează pe parcursul a 15 capitole, cu titluri care trimit invariabil spre esenţe: Sufletul – veşnicia din om; Fenomenul de decorporalizare; Fenomenul de moarte clinică şi experienţele la limita dintre viaţă şi moarte; Moartea şi despărţirea sufletului de trup; Rugăciunile celorlalţi împiedică plecarea sufletului din trup; Judecata particulară (cu subcapitolele Retrospectiva în cadrul experienţelor la limita morţii şi Învăţătura despre vămile văzduhului); Înşelări diavoleşti; Învăţături greşite (cu subcapitolele Spiritismul şi Reîncarnarea); Rugăciunile pentru cei morţi şi folosul lor; Raiul; Îngerii; Iadul; Diavolii; Învierea Generală şi Întâmplări greu de explicat.

Capitolele 3 şi 4 ale acestei cărţi ni s-au părut a fi cele „de greutate”, atât ca dimensiune tipărită, cât şi ca argumentare ştiinţifică.

În capitolul 3, de pildă, se vorbeşte foarte mult de fenomenul de decorporalizare, studiat din punct de vedere medical. Din numeroasele exemple de oameni de ştiinţă care au studiat acest fenomen inserate în acest capitol supunem atenţiei cititorului două exemple pe care noi le considerăm cele mai relevante:

„Dr. Penny Sartori a fost timp de 21 de ani asistentă medicală. A lucrat la terapie intensivă 17 ani şi a asistat mii de muribunzi. Şi-a pregătit timp de 8 ani doctoratul, motiv pentru care a intervievat o mulţime de pacienţi care au supravieţuit morţii” (pagina 93).

„Dr. Melvin Morse, profesor de pediatrie la Universitatea din Washington, lucrează la Spitalul de Copii din Seatle. Dorind să demonstreze că dr. Moody (Raymond Moody, iniţiatorul cercetărilor asupra experienţelor la graniţa dintre viaţă şi moarte, nota noastră) s-a înşelat, a ajuns să-i confirme cercetările cu metode ştiinţifice. El a tras două concluzii importante.

1. Pentru a trăi o experienţă la limita vieţii subiectul trebuie neapărat să treacă pe lângă moarte şi

2. O experienţă de moarte iminentă nu poate fi provocată de o supradoză medicamentoasă” (pagina 129).

Capitolul 4 conţine multe relatări medicale interesante, privitoare la starea dintre viaţă şi moarte a unor persoane. Inserăm, spre edificarea cititorilor, doar o relatare care priveşte experienţa personală a autorului, care a fost martor la acest tip de cazuri.

„Am avut ocazia ca preot să citesc rugăciuni de dezlegare mai multor muribunzi, în spitale, menţinuţi de aparatura medicală, dar şi acasă, la domiciliul lor. Deşi familiile m-au asigurat că muribunzii sunt inconştienţi şi nu au niciun fel de reacţie, am descoperit că aceştia ştiau perfect cine sunt, de ce am venit şi ce fac” (pagina 167).

La finele lecturării acestei cărţi captivante, supunem cititorului o serie de concluzii personale.

În primul rând, trebuie să menţionăm că lucrarea părintelui Valentin Puşcaşu nu are nici un fel de parti-pris-uri creştine, ortodoxe sau de orice altă natură, ci este în proporţie de peste 90% o lucrare strict ştiinţifică! Evident, restul este ocupat de învăţături moral-religioase.

Autorul foloseşte o bibliografie considerabilă (194 cărţi, 110 studii şi articole), pe baza cărora face nu mai puţin de 1633 trimiteri de subsol.

În cadrul bibliografiei folosite se remarcă în principal Biblia, Talmudul, Zoharul şi Kabbala, operele unor Părinţi şi scriitori bisericeşti (în principal ortodocşi dar şi romano-catolici), precum şi o parte dintre operele unor nume ilustre ale culturii şi ştiinţei universale: Homer, Platon, Aristotel, Diogene Laertios, Sfântul/Fericitul Augustin, René Descartes, Jan Amos Comenius, Emanuel Swedenborg (filosof şi teosof suedez), celebrul romancier Giovanni Papini, faimosul psiholog Carl Gustav Jung.

În plus, putem presupune că autorul a folosit şi metoda interviului, relatând în capitolele 3 şi 15 crâmpeie din 3 experienţe de decorporalizare trăite de 3 enoriaşi ai săi din Ţibeni: Viluţa Clipa (iulie 1962, experienţă relatată în capitolul 3), Liviu Teodorovici (experienţă din 2018, capitolul 3), Silvia Ioniţă, care a trăit în 1961, la vârsta de 9 ani, experienţa „răpirii la cer” (capitolul 15). În plus, în capitolul 5, autorul relatează cazul unei alte enoriaşe a sa, Eleonora Teodorovici, care şi-a revenit după 7 săptămâni de comă însă, se pare, nu a trecut printr-o experienţă de decorporalizare. La întrebarea explicită a părintelui Puşcaşu în acest sens, Eleonora Teodorovici a arătat „că  nu-şi aminteşte nimic” (pagina 190).

Lucrarea este scrisă într-un stil elegant, cu remarcabile valenţe literare, însă fiecare pagină a sa îndeamnă cititorul onest la (auto) interogaţii şi (auto) reflecţii autentic religioase (sau pur şi simplu spirituale), nu retorice...

În al doilea rând, autorul nu abdică de la, şi, cu atât mai puţin, nu atacă prin această lucrare dogmele creştinismului răsăritean, aşa cum ar fi tentaţi să creadă unii cititori, pornind de la titlul sau de la citirea superficială, în diagonală, a acestei cărţi. În plus, foarte important, deşi din rândurile sale transpare trăirea ortodoxă autentică, autorul nu face nici prozelitism religios şi nici nu atacă alte religii (cu excepţia satanismului, care este de fapt o antireligie).

Lucrarea analizată nu reprezintă cartea de debut a autorului. El a mai publicat un Dicţionar onomastic (Suceava, Editura Lidana, 2014), Evenimente şi obiceiuri legate de Naşterea Domnului (Suceava, Editura Accent Print, 2015), De ce S-a botezat Iisus la 30 de ani? Botezul copiilor (Suceava, Editura Lidana, 2016) şi lucrarea monografică Ţibeni. Popasuri în timp (Suceava, Editura Muşatinii, 2017).

Putem conchide astfel că, pe baza harului scriitoricesc incontestabil pus de Dumnezeu şi a experienţei anterioare de concepere şi publicare a celor patru cărţi mai sus menţionate, părintele Valentin Puşcaşu a reuşit să ofere prin lucrarea Moartea şi viaţa viitoare, un set de informaţii, reflecţii şi interpretări esenţiale privitoare la o dimensiune divină şi umană mult prea des ocultată în zilele noastre: cea a vieţii de după moarte.

Citită cu lipsă de prejudecăţi, în mod onest, lucrarea aceasta, pe care o recomandăm atenţiei cititorilor, se înscrie în seria lucrărilor care militează pentru „de-vrăjirea” lumii, prin denunţarea desacralizării, care a generalizat hedonismul universal din zilele noastre. De aceea, autorul binemerită recunoştinţa cititorilor îndrăgostiţi de autentic, de Adevăr.

[1] Valentin Puşcaşu, Moartea şi viaţa viitoare, Suceava, Editura Lidana, 2018, 432 pagini.