Vinerea Seacă

Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. În această zi se citesc Ceasurile Împărăteşti, iar potrivit Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, nu se săvârşeşte nici o Liturghie, postindu-se cu post negru, acestea fiind luate din sfintele porunci ale Sfinţilor Apostoli după cuvântul Domnului către farisei: Dar vor veni zile când se va lua Mirele de la ei, şi atunci vor posti în acele zile (Mc. 2, 20).

La Vecernia Sâmbetei celei Mari se scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii în sunet de clopot. La această slujbă credincioşii aduc flori, aprind lumânări şi trec pe sub Sfântul Epitaf, arătând prin aceasta că se fac următori Mântuitorului Hristos - mor împreună cu Hristos, trec şi ei prin mormânt, ca să ajungă la înviere şi viaţă.

Denia de vineri seara, care este de fapt Utrenia Sâmbetei celei Mari, reprezintă slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos. La această slujbă, după intonarea celor trei stări ale Prohodului, „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe“, după cum spunea S. Bulgakov, se cântă Binecuvântările Învierii şi toate celelalte ale slujbei Utreniei, iar la sfârşitul Doxologiei mari, preotul cădeşte Sfântul Epitaf de trei ori în chipul crucii şi apoi se face procesiunea înconjurării bisericii de către preoţi şi credincioşi cu Sfântul Epitaf, această întreagă rânduială simbolizând ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului. După aceasta,

preotul şi purtătorii Sfântului Epitaf intră în biserică şi, ajungând în faţa uşilor împărăteşti, preotul sau cel mai mare dintre preoţi, dacă este sobor de slujitori, zice: „Să luăm aminte! Pace tuturor! Înţelepciune“ şi intră în altar prin uşile împărăteşti, aşezând Sfântul Epitaf pe Sfânta Masă, timp în care se cântă troparul „Iosif cel cu bun chip….“, precum şi troparul proorociei: „Cel ce ţii marginile lumii ai primit a Te cuprinde în mormânt mic, Hristoase, ca să mântuieşti firea omenească de căderea cea din iad; şi făcându-ne nemuritori, să ne înviezi pe noi, ca un Dumnezeu fără de moarte“.

După Prochimen şi Proorocia lui Iezechiel, citirea Apostolului şi a Evangheliei, urmează ecteniile de la finalul slujbei Utreniei şi otpustul „Cel ce pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, Pătimirile cele înfricoşătoare şi Crucea cea de viaţă făcătoare şi îngroparea cea de voie cu trupul a primit, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu…“ (Ziarul Lumina)