Cine trebuie lăudat pentru faptele noastre bune?!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor.” (Matei 5, 14-19)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVI, VI, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1987), vol. 21, p. 331

„...lauda cea mai mare este mai cu seamă atunci când Îl slăvim prin mii şi mii de guri. Fiecare om virtuos face pe toţi cei din jurul lui care îl văd să-L laude pe Stăpânul său; iar lauda adusă de aceia aduce pricinuitorului laudei multă şi nespusă bunăvoinţă din partea Stăpânului. Nu suntem, oare, cei mai fericiţi oameni când nu numai că slăvim noi cu limba noastră pe bunul Dumnezeu, dar mai facem şi pe alţii să-L laude din pricina noastră? Puterea virtuţii este atât de mare că poate face ca să fie lăudat de mii de guri Creatorul. Nimic nu este, iubite, la înălţimea vieţii virtuoase. De asta şi Domnul spunea: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri» (Matei 5, 16). Ai văzut că după cum ivirea luminii alungă întunericul, tot aşa şi ivirea virtuţii alungă şi păcatul, iar după izgonirea întunericului rătăcirii mişcă spre slavoslovie sufletele celor ce văd, virtutea?”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 7, R. II-IV, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1989), vol. 18, pp. 232-234

„... un câmp de luptă, un bun drum spre progres, un exerciţiu neîntrerupt şi o studiere (contemplare) a poruncilor Domnului este locuirea împreună a fraţilor, care, pe de o parte, are ca scop mărirea lui Dumnezeu, potrivit poruncii Domnului nostru Iisus Hristos, Care zice: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri» (Matei 5, 16), iar pe de altă parte, păstrează caracterul sfinţilor care sunt amintiţi în Faptele Apostolilor şi despre care s-a scris: «Toţi cei care au crezut erau împreună şi aveau toate de obşte» (în comun) (Fapte 2, 44); şi iarăşi: «Iar mulţimea celor care au crezut era o inimă şi un suflet; şi nici unul nu zicea că din averile sale este ceva propriu al său, ci toate le erau comune» (Fapte 4, 32).”