Cine poate porunci vântului să bată

Fiecare popor, fiecare neam de pe suprafața pământului are un specific al său. Unele sunt mai agresive, altele mai tolerante, unele mai înclinate spre distracție și petrecere, altele mai sobre, unele mai meticuloase, altele mai delăsătoare. Cel mai bine cunoști un popor dacă stai în mijlocul lui, dacă trăiești printre oamenii care-l compun. Dar aproape la fel de bine îl poți cunoaște din cultura lui, din spiritualitatea lui.

Am ales astăzi să nu scriu despre poporul meu, ci despre cel rus, un popor mare la propriu, dar și la figurat. Un popor care a trăit mereu la extreme, un neam care l-a dat omenirii și pe Sfântul Serafim de Sarov, dar și pe Iosif Visarionovici Stalin. În secolul trecut, atunci când autoritățile sovietice erau întrebate cu cine se învecinează Rusia, răspunsul era unul cutremurător pentru interlocutor: Rusia se învecinează cu cine vrea ea. Aceleași autorități, în timpul proliferării armelor de distrugere în masă, se întrebau dacă Rusia ar pieri în urma unui atac nuclear, la ce ar mai folosi să mai existe celelalte neamuri, la ce bun să mai fie pământul? Ca structură sufletească rușii pot fi încadrați tipologic în două categorii: Alexei Karamazov sau Ivan Karamazov.

Și ca să ne folosim de o imagine din Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul, rușii nu sunt niciodată căldicei, lucru care-i individualizează față de orice altă nație. Simbolul Rusiei este ursul, o vietate masivă, puternică, care face legea în sălbăticie. Nu cred că există vreun animal locuitor al pădurii care să-l învingă pe urs. Povestea rusească de astăzi ne vorbește despre spiritul poporului care l-a dat universalității pe țarul Ivan cel Groaznic.

Un prinț cu firea aspră avea o moșie undeva în nordul Rusiei. Călărind într-o zi pe acea moșie a văzut o moară de vânt cu aripile nemișcate. Mânios, l-a chemat pe morar și l-a întrebat: De ce nu merge moara?

Pentru că nu bate vântul, i-a răspuns morarul. Orice moară, de vânt sau altfel, trebuie să meargă! Poruncesc să meargă moara! Descurcă-te! Am să mă întorc mâine și va fi vai de tine dacă aflu că nu mi-ai ascultat porunca!

Prințul s-a întors a doua zi. Moara tot nu mergea. A răcnit către morar: N-ai priceput ce ți-am zis ieri? Ba da, Înălțimea ta, am priceput. Și? Și i-am poruncit morii să meargă. Și? Și moara m-a ascultat și mi-a răspuns. Mi-a grăit așa: Sunt gata să mă supun. Dar du-te și spune-i prințului, care are mai multă putere decât tine, să poruncească vântului să bată. Poate va reuși să-l convingă. Eu, răspunse morarul, tocmai mă pregăteam să vin a vă cere acest lucru. (Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)