Dumnezeu vrea să fim înţelepţi

„În vremea aceea au venit fariseii la Iisus şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi, lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi aveau cu ei în corabie numai o pâine. Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice fiindcă n-avem pâine. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi, şi nu vă aduceţi aminte? Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au zis: Şapte. Şi le zicea: Cum, dar, nu înţelegeţi?” (Marcu 8, 11-21)

Cuvântul lui Dumnezeu «luminează pe tot omul care vine în lume»

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 9, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (2000), vol. 41, pp. 90-91

„Dar Cuvântul lui Dumnezeu «luminează pe tot omul care vine în lume» nu prin învăţătură, precum îngerii, sau oamenii, ci mai degrabă ca Dumnezeu, Care, sădind în chip creator în fiecare dintre cei chemaţi la existenţă sămânţa înţelepciunii, sau a cunoaşterii lui Dumnezeu, sau plantându-i fiecăruia rădăcina înţelegerii, îl face astfel făptură raţională, arătând-o părtaşă la firea Sa dumnezeiască şi făcând să pătrundă în minte, ca nişte suflări luminoase, strălucirea Lui negrăită, în modul şi sensul ştiute numai de El. Dar socotesc că nu trebuie să spunem despre acestea lucruri de prisos. De aceea şi protopărintele Adam e văzut nu dobândind ca noi, în timp, calitatea de-a fi înţelept, ci îndată, din primul moment al facerii, se arată desăvârşit în înţelegere, păstrând în sine netulburată şi curată luminarea dată firii de Dumnezeu şi având demnitatea firii nerăpită.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a XX-a, II, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1986), vol. 17, p. 544

„Înţelepciunea şi priceperea, care par cele mai mari şi mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt şi ele zadarnice, că îngâmfă şi dau omului o înălţime neadevărată; sunt o nimica dacă le lipseşte înţelepciunea dată de Dumnezeu. Diavolul a fost isteţ şi ascuţit la minte, dar n-a reuşit cu isteţimea lui îndreptată împotriva omului; ceea ce meşteşugea împotriva omului, a meşteşugit, fără să-şi dea seama, împotriva lui.”

(Ziarul Lumina)