Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” organizează luni, 10 decembrie, la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, cea de-a zecea ediţie a tradiţionalului Concert Extraordinar de Colinde. Vor Concerta „Obcina Stânişoarei” din Mălini şi Corala Preoţească „Sfântul Leontie ” de la Rădăuţi. Vor interpreta colinde vechi româneşti şi vor încânta publicul cu buciume, trâmbiţe, fluieraşe, cobză şi dobe, îmbrăcaţi în portul nostru tradiţional. În cadrul Concertului va avea loc premiera piesei de teatru „Oleacă”, pusă în scenă de copiii Grupului de Cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava, care au luat în anul Centenar locul I în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi au fost premiaţi de Patriarhul României. Acţiunea piesei se întâmplă de Sânziene, în iunie 1919. Copiii actori au recreat atmosfera satului bucovinean, interpretând original într-un limbaj adevărat ţărănesc. Intrarea este liberă!