Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ca să dobândim obişnuinţa de a rămâne cu Dumnezeu, Sfântul Nil Sinaitul ne sfătuieşte să întrebuinţăm neîncetata,„scurta, însă încordata rugăciune”. Dacă şi atunci inima noastră rămâne rece, să împlinim sfatul Sfântului Ioan de Kronstadt, care spune: „Când bagi de seamă că inima ta e rece şi te rogi fără dorinţa de a te ruga, fără tragere de inimă, opreşte-te şi înfierbânteaz-o printr-o oarecare cugetare vie, ca de pildă mulţimea binefacerilor lui Dumnezeu, şi după aceea continuă să te rogi cu un simţământ cald, fără să te grăbeşti.
Dacă nu izbândeşti să-ţi faci toate rugăciunile la timp, nu e mare pagubă; din rugăciune fierbinte şi fără grabă vei primi folos neasemuit mai mare decât dacă ai fi citit toate rugăciunile, însă grabnic şi fără simţire, căci socotesc mai bine să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii de cuvinte” (vezi I Corinteni 14, 19).
Dacă rugăciunea îndelungă, scrie Sfântul Ioan de Kronstadt, nu se potriveşte cu aprinderea duhului, mai bine să o scurtăm, însă ea să fie fierbinte. Adu-ţi aminte că un cuvânt al vameşului, spus dintr-o inimă fierbinte, l-a îndreptăţit pe el. Dumnezeu ia aminte nu la multele noastre cuvinte, ci la starea inimii. Mai importantă decât orice este credinţa vie a inimii şi căldura întru pocăinţa pentru păcate.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, traducere de Gheorghiţă Ciocioi, Editura Sophia, Bucureşti, 2015, pp. 30-31, Doxologia.ro)
